Miercuri a fost discutata in Camera Deputatilor modificarea Ordonantei de Urgenta nr. 148/2005. Pe scurt, este vorba despre faptul ca indemnizatia pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani se mareste, de la 600 lei, la 85% din veniturile realizate in ultimele 12 luni (ramanand 600 lei daca din aplicarea coeficientului rezulta o suma mai mica). Stenograma discutiilor din Camera Deputatilor este tipica pentru atmosfera pre-electorala de aici. Toata lumea este de acord, probabil ca votul final (amanat, probabil, pentru saptamana viitoare) nu va aduce surprize.
Concordia de astazi nu a existat de la bun inceput. Guvernul i-a dat aviz negativ, Senatul a respins-o, fostul ministru de resort Gheorghe Barbu a criticat-o in comisie. Discutiile din Camera s-au axat mai mult pe demascarea celor care s-ar opune fericirii tinerelor mame. In acest context, legea ar putea sa apara ca facand parte din lungul sir de "pomeni electorale" cu care ne-am obisnuit in ultimele saptamani. si ar fi nedrept pentru ca, in opinia mea, este o lege mai degraba oportuna decat oportunista. De fapt, constituie o revenire la sistemul care fusese abrogat in 2003 de catre Guvernul Nastase.
Discutia este daca indemnizatia trebuie sa fie egala pentru toata lumea sau proportionala cu impozitele platite de fiecare. Argumentul adus in favoarea cuantumului egal (cel practicat astazi) este ca ingrijirea copilului costa la fel, indiferent ca este al unei femei cu salariu mic sau al uneia cu salariu mare. Ceea ce este adevarat, numai ca pentru ingrijirea copilului se acorda alocatia de crestere, pentru intreaga durata a copilariei, iar aceasta este intr-adevar egala pentru toata lumea (poate prea mica, dar asta e alta discutie).
Indemnizatia pentru cresterea copilului are alta functie: aceea de a permite mamei (de fapt, parintelui, pentru ca se permite si tatalui sa opteze p
