Ieri la curs, o studentă mi-a repetat conştiincioasă unul dintre clişeele care ar trebui trecute în Constituţie, la capitolul însemne naţionale: "Americanii sunt proşti". Vorba asta e ca pilonul de la cortul militar sub care se odihneşte puţin naţia noastră: fără ea, lumea ne-ar cădea în cap.
Ieri la curs, o studentă mi-a repetat conştiincioasă unul dintre clişeele care ar trebui trecute în Constituţie, la capitolul însemne naţionale: "Americanii sunt proşti". Vorba asta e ca pilonul de la cortul militar sub care se odihneşte puţin naţia noastră: fără ea, lumea ne-ar cădea în cap. Lumea aşa cum e, nu cum ne-o imaginăm noi de la distanţă. Criza a făcut din nou populară această constatare a oamenilor care n-au fost niciodată în America, n-au citit nici o carte scrisă de vreun scriitor american, însă au cunoscut odată în McDonalds doi mormoni misionari care mâncau hamburgerul liniştiţi, fără să spună nimic. Proşti! Şi-atunci, că nu ştiau ce să zică, şi-acum, mai ales că au creat şi declanşat criza mondială.
O mică problemă însă: de vreo zece, hai douăzeci, să zicem 30 de ani, America trăieşte bine mersi pe spinarea lumii întregi. Firmele ei s-au întins peste tot în lume şi, când nu aduc slujbe în ţară, trimit măcar acasă ceva din banii făcuţi, nu neapărat prin taxe. Deficitul bugetar al Americii ar fi suficient să îngroape, în banknote, încă vreo două-trei Pompei, însă, cu toate astea, nimeni nu cere americanilor socoteală. Nimeni nu vrea banii, toată lumea îşi doreşte ţara.
America exportă două lucruri în esenţă: modelul ei cultural şi bilete pe care scrie "eşti proprietar pe o bucăţică din America. Bravo ţie, să ai o zi bună!". Biletele astea sunt fie acţiuni, fie clădiri, afaceri, titluri de proprietate în orice vă puteţi imagina, inclusiv portretul lui Lincoln, în versiunea cu cifre în colţuri. Când lumea îi arată cu de
