Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapusi de boala

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 18 octombrie 2008 ·

In urma cu doua zile, un barbat de 41 ani a murit la pescuit, unul a fost gasit decedat in propria locuinta, iar altul a cazut accidental in Dunare, trupul lui fiind cautat in continuare. In dimineata zilei de 16 octombrie, un barbat a sesizat agentilor de la Postul de Politie Stancuta faptul ca in timp ce se afla la pescuit pe malul Dunarii, lui Andrei B. de 41 de ani, din municipiul Braila, i s-a facut rau si, in drum spre dispensarul Cuza Voda, a decedat. Cadavrul a fost transportat la morga pentru efectuarea necropsiei si stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

In aceeasi zi, un localnic din localitatea Viziru a sesizat agentii de la Postul de Politie ca l-a gasit pe Mihai T. de 53 de ani, decedat in locuinta lui. Din primele cercetari s-a stabilit ca victima era cunoscuta cu afectiuni medicale cronice si nu au fost gasite urme vizibile de violenta pe cadavru, care a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala pentru efectuarea necropsiei. In ambele cazuri, s-au intocmit dosare de cercetare penala.

Tot pe data de 16 octombrie, agentii de la Postul Transporturi Navale au fost instiintati ca pe Bratul Vilciu al Dunarii, Octavian S., de 61 de ani, din municipiul Braila, care se afla la pescuit, a cazut accidental in apa si s-a inecat. Din primele cercetari s-a stabilit ca victima se afla sub tratament cu medicamente pentru ameliorarea unei afectiuni cardiace. Cercetarile continua pentru gasirea corpului neinsufletit.

In urma cu doua zile, un barbat de 41 ani a murit la pescuit, unul a fost gasit decedat in propria locuinta, iar altul a cazut accidental in Dunare, trupul lui fiind cautat in continuare. In dimineata zilei de 16 octombrie, un barbat a sesizat agentilor de la Postul de Politie Stancuta faptul ca in timp ce se afla la pescuit pe malul Dunarii, lui Andrei B. de 41 de ani, din municipiul Braila, i s-a facut rau si, in

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 45 minute
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 42 minute
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

Horoscop pentru joi, 26 decembrie 2024. Ce ne rezervă astrele în a doua zi de Cărciun

Ziua Constanta acum 35 minute
Berbec Este nevoie sa pui la punct aspecte legate de cheltuielile comune cu partenerul de viata, cu neamurile sau cheltuielile legate de serviciu: aprovizionare cu cele necesare locului de munca, salarizare. Se pare ca tot dai de la tine. Fii pruden

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 3 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 9 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 10 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 12 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Hawaii: Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines, după aterizare

News.ro acum 10 ore
Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines după ce aparatul de zbor a aterizat în Hawaii, au anunţat miercuri compania aeriană şi departamentul de poliţie din Maui, care anchetează cazul. Cadavrul a fost găsit în spaţiul p

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°