Şeful diplomaţiei de la Chişinău spune că Republica Moldova nu vrea să fie „o remorcă a Ucrainei“ atunci când la Bruxelles se vorbeşte despre extinderea UE. Negocierile pentru acordul de cooperare europeană sunt blocate de România, susţine şeful diplomaţiei de la Chişinău. În primăvară i-aţi promis omologului dumneavoastră Dragoş Comănescu, la Chişinău, că veţi fi de acord ca Româ-nia să deschidă consulate la Cahul şi Bălţi. Mai este valabilă această promisiune?
A.S. Da. Aşteptăm răspuns de la Bucureşti, mai ales că şi noi intenţionăm să deschidem un consulat general moldovenesc la Iaşi.
Şi când s-ar putea întâmpla asta?
Când va fi dorinţă din partea României. Deocamdată examinează problema şi nota noastră privind deschiderea consulatului la Iaşi.
În ce stadiu sunt negocierile pentru ceea ce Chişinăul numeşte tratat de bază, iar Bucureştiul “acord pentru cooperare europeană”?
Tare v-aş ruga, dacă ar fi posibil, să puneţi această întrebare la Bucureşti, pentru că noi avem pe agendă această întrebare la care nu am primit până acum răspuns din România.
Este federalizarea Moldovei o soluţie pentru conflictul transnistrean?
Noi nu luăm în calcul federalizarea statului. Legea adoptată în unanimitate, în Parlament în 2005, prevede o autonomie largă a Transnistriei, dar în cadrul Republicii Moldova. Ne-am inspirat din alte modele, inclusiv din Federaţia Rusă şi Ucraina, şi noi oferim autonomie mult mai mare Transnistriei decât au zone similare din Federaţia Rusă sau Crimeea în Ucraina.
Pentru planul nostru de autonomie am primit aprobări de la SUA, UE, Ucraina, dar, deja de un an şi jumătate, aşteptăm încă poziţia Moscovei. În prezent, noi suntem în consultări cu Rusia. Nu negocieri, ci consultări. Sperăm ca, în octombrie, la Viena, să aibă loc o şed