Ştirea eliminării vizelor pentru cehi, slovaci, unguri şi alţi vechi camarazi de lagăr, nu însă şi pentru noi, a trecut neobservată. În afara unui concediu ratat, ce să mai facă un român în ziua de azi cu viza de SUA? Ce a mai rămas din visul american? Unde sunt vremurile când moţii aliniau pe izlazul din spatele curţii lumânări şi candele drept balizaj pentru aviatorul yankeu care n-avea să mai vină?

Lumea s-a schimbat atât de repede! Abia dacă ne mai aducem aminte de fascinaţiile copilăriei pline de jucării urâte şi stricate din anii ’80. Ce să mai zici de visul american din mintea bunicilor sechestraţi în lagărul sovietic acum 50 de ani! E deja o poveste bună cel mult pentru „Memorialul durerii“, la care oricum nu se mai uită nimeni.

Aşa se face că nici n-am realizat când tocmai ni s-a refuzat, a nu se ştie câta oară în istorie, viza de State. Ştirea eliminării vizelor pentru cehi, slovaci, unguri şi alţi vechi camarazi de lagăr, nu însă şi pentru noi, a trecut neobservată.

În afara unui concediu ratat, ce să mai facă un român în ziua de azi cu viza de SUA?

Să fugă după visul din copilărie şi să se trezească într-un coşmar în care salariul de mizerie de 2.000 de dolari se duce trei sferturi pe creditul pentru micul apartament făcut din carton.

Să joace rolul bărbatului de succes în căutarea marii iubiri hollywoodiene, ca să afle apoi că până şi bătrânul Hugh Hefner a fost părăsit de iubita oficială în plină criză financiară la Playboy.

Să tânjească după friptura americană de 750 de grame, ca să se mulţumească mai apoi cu roşiile şi vinetele pe care fiecare american vrednic le sădeşte azi în faţa blocului.

Să caute naţiunea pe care n-a putut-o doborî nimeni în secolul XX şi să găsească singura ţară pe care a reuşit s-o înfrângă George W. Bush în mai puţin de opt ani.