Cand am vazut scandalul iscat in urma catorva manifestari organizate de ICR, mi-am zis ca pur si simplu romanilor le e frica de sex si vor sa faca din cultura cam ceea ce dorea si Ceausescu. Si ca resping din relfex cam tot ce nu pot intelege.
Apoi am inceput sa fac legatura cu numeroase articole referitoare la cativa din scriitorii romani ce apartin unei specii pe cale de disparitie: cei ce pot trai cu banii pe care ii scot din scris. Adica au succes, iar cartile si revistele sau ziarele in care publica se cumpara datorita numelui lor. Si da-i neculita ca la razboiu cel mare… fa-l pe Patapievici spion si anarhist, pe Liiceanu un plagiator nenorocit, pe Tismaneanu comunist, pe Plesu incapabil…. Cel mai des, metoda folosita e apelul la viata parintilor pentru a-i condamna pe copii. Apoi, intervine chestiunea evreiasca. Iar cand toate acestea dau gres, se baga printre randuri smecherii financiare pe banii contribuabililor. Toate sunt la indemana atunci cand te adresezi unui public frustrat si plin de prejudecati. Mai ales daca cel care le scrie este situat pe o alta craca a evolutiei decat specia de care vorbeam. Intriga si speculatia, susaneaua si barfa de birou, amanuntele relatiei pe care Mihaela Radulescu o are cu un tip mai tanar decat ea sunt mult mai usor de inteles si de digerat pentru un stomac lenes din fire.
As putea zice ca acestea sunt probleme punctuale, dar ele sunt aruncate ritmic in discutia publica. Chiar azi, Ronin pune pe acest blog un link catre un astfel de articol ce-l priveste pe Patapievici. Iar ratiunea celor ce popularizeaza asemenea “probleme” este urmatoarea: daca taci, inseamna ca ii aperi, nu ca nu esti de acord sa nu te cobori la mintea lor. De asta am preferat, in locul unei replici punctuale, o postare diferita. Patapievici, Liiceanu, Tismaneanu sau Plesu nu pot fi probleme decat pt o Romanie frustata ca a ramas in
