Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un film de Oscar, în vizorul Mafiei

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 19 octombrie 2008 ·

Cartea şi pelicula „Gomorra“, care au înfuriat Mafia italiană, au obţinut Marele Premiu pe 2008 la Târgul de la Frankfurt.

Propunerea Italiei pentru Oscar, filmul „Gomorra“, în regia lui Matteo Garrone, o cronică în stilul „Oraşul zeilor“ despre crimele Mafiei napoletane, are o viaţă palpitantă şi dincolo de ecran. Doi actori neprofesionişti care au apărut în film au fost arestaţi pentru legături cu Mafia, un al treilea se află în vizorul poliţiei, iar jurnalistul a cărui carte a inspirat scenariul e forţat să plece din ţară. Mărturiile recente ale unui mafiot „pocăit“ au dezvăluit că grupul cel mai violent din Camorra, clanul Casalesi, vrea capul scriitorului Roberto Saviano (29 de ani) până la Crăciun. „Cartea asta a făcut prea mult zgomot“, e motivul pe care îl invocă membrii Casalesi, potrivit aceluiaşi martor. De la apariţia volumului „Gomorra“, în 2006 (un imens succes, vândut în 1,2 milioane de exemplare), Saviano se află permanent sub supravegherea poliţiei.

„Vreau să am o viaţă normală“

Exasperarea Mafiei a crescut însă odată cu reacţiile stârnite de filmul cu acelaşi nume, distins cu Marele Premiu la Cannes. Mai mult, cartea şi filmul au obţinut vineri Marele Premiu pe 2008 la Târgul de la Frankfurt, care se încheie astăzi. E puţin probabil însă ca jurnalistul să-şi poată ridica personal premiul de 10.000 de euro. „Viaţa aceasta sub asediu m-a schimbat în rău, am devenit un om retras, coleric şi suspicios, e imposibil să ai o viaţă sentimentală în condiţiile astea. O să plec pentru o vreme din ţară. Vreau să am o viaţă normală. Vreau să mă îndrăgostesc şi să mă întâlnesc cu mama mea fără să-mi fie frică. Vreau să râd şi să nu se vorbească de mine ca de un bolnav în fază terminală“, mărturisea scriitorul, citat de „La Repubblica“. Saviano a mai fost ţinta unui astfel de plan de atac, similar cu asasinatul comis împotriva j

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 41 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 34 minute
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 5 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°