Ion Iliescu este un personaj extrem de previzibil. Orice ziarist cu privire cat de cat agera sau cu ceva experienta trebuie sa-i fi depistat deja cele cateva butonase la a caror atingere reactioneaza violent.

In primul rand, Ion Iliescu nu suporta proprietatea privata, chiar daca de ceva vreme face eforturi sa ascunda acest lucru. In mentalitatea lui de batran bolsevic, proprietatea pur si simplu nu incape, este semnul imbuibarii capitaliste.

La fel ca averea, chiar daca e facuta cinstit. Singura virtute e saracia, pe care a incercat s-o impuna si poporului, asa ca a luptat impotriva proprietatii cat a putut.

A reusit sa intoarca hotarari de retrocedare defintitive si irevocabile, a trait sa vada si o noua nationalizare, s-a straduit cat a putut sa "nu ne vindem tara" si sa ramanem cat mai neocomunisti.

Marea lui frustrare este ca in propriul partid, creat cu mana lui saraca si cinstita, este inconjurat de bogati urmariti de DNA. L-a invins proprietatea, fie ea licita sau ilicita.

Al doilea buton este Traian Basescu. La simpla pronuntare a numelui actualului presedinte, Ion Iliescu explodeaza. Este adevarat ca nici Traian Basescu a tras cu toata artileria. "Batranul edec", "artizan de revolutii de stat" si multe alte sintagme deloc magulitoare au pornit dinspre Cotroceni catre Ion Iliescu.

Resortul este insa, probabil, mai profund. Ion Iliescu vede pentru prima data un om politic de aceeasi statura cu el, cu aceeasi priza la popor ca el, vede un om care n-a pierdut nicio infruntare electorala.

Dupa ani de zile, Ion iliescu si-a gasit un adversar pe masura, care i-ar putea depasi performantele electorale si care stie sa joace politica cel putin la fel de dur, abil si pervers ca el.

Urandu-l pe Traian Basescu, Ion Iliescu isi apara, intr-un fel, o pozitie pe podiumul istoric