Sunt unii care se ocupă cu irigarea acostamentului carosabilului, ca să folosesc termenii agenţilor de poliţie rutieră. Sigur i-aţi văzut. Trag maşina pe dreapta sau o lasă pe jumătate în şosea şi se uşurează în văzul lumii, fără jenă, pe unde îi răzbeşte nevoia: în şanţuri, pe lângă copaci, pe ziduri, pe câmp sau la marginea pădurii. Ba am văzut unul, acum un an, pe lângă Otopeni, care a depăşit orice limită: stătea întors spre trenul rapid cu mers de personal Constanţa - Bucureşti şi uda fiecare vagon ce se târa prin dreptul lui, semn al umilinţei totale la care îşi supune CFR-ul puţinii pasageri. Deşteptul care s-a semnat “mitraliind“ toată garnitura de tren, de la locomotivă până la ultimul vagon, îşi va lărgi, fiţi siguri, palmaresul. Cine să-l oprească, poliţiştii?! E greu, trebuie să facă mai întâi o campanie fără efect împotriva fenomenului...
Bipezii care îşi marchează teritoriul urinând în public au o plăcere bolnavă să se exprime în asemenea hal, fără nicio perdea. Ca un făcut, răsar în calea ta ori de câte ori porneşti la drum, bucuros că părăseşti oraşul, cu jungla lui sufocantă. Ne-am obişnuit, de ce să nu recunoaştem, cu prestaţiile acestor profesionişti ai dispreţului, pe care hainele, maşina din drum şi prostiile lor abia îi mai deosebesc de ierbivorele ce pasc neştiutoare câţiva paşi mai încolo. Poate doar vântul, de-ar bate un pic contra, i-ar face de ruşine pe aceşti nestăpâniţi.
Fiindcă n-ai încotro, îţi vezi de drum, încercând să-i ignori sau căutând repede un răspuns la întrebarea copilului, curios să ştie “ce face nenea ăla acolo“. Şi trebuie să ai un răspuns al naibii de bun ca să nu fii nevoit să dai detalii. Nu ştiu ce le-or spune turiştii străini copiilor lor în astfel de situaţii, dar în mod sigur nu asta doreau să vadă în România.
