Al doilea premiu pentru literatură, în 1902, nu este acordat unui scriitor. La 10 decembrie 1902, Academia Suedeză îl alege pe istoricul german Theodor Mommsen, pentru Nobelul literar, datorită vastei sale opere şi lucrării „Istoria Romei”. Profesor universitar, istoric, arheolog, jurist, jurnalist, om politic, Christian Matthias Theodor Mommsen s-a născut la 30 noiembrie 1817, la Garding. A murit, pe 1 noiembrie 1903, la mai puţin de un an după decernarea premiului Nobel.
Până în 2007, a fost decanul de vârstă al premiaţilor, poziţie din care l-a „detronat” scriitoarea engleză Doris Lessing. Considerat cel mai mare clasicist al secolului al XIX-lea, Mommsen este încă important pentru studiile sale istorice privind Republica Romană şi pentru cele de drept roman. Acestea din urmă au avut un impact considerabil asupra Codului Civil german.
A studiat întâi acasă, apoi la gimnaziul Altona. În 1837, a primit diploma de Doctor în Drept Roman şi s-a angajat la Universitatea Kiel din Holstein. O bursă daneză îi dă posibilitatea să călătorească în Franţa şi Italia, unde studiază inscripţiile romane.
După Revoluţia din 1848, când i-a susţinut pe monarhişti, a devenit profesor de Drept la Universitatea din Leipzig, de unde a demisionat, în 1851, din cauza poziţiei sale politice, plecând la Universitatea din Zürich.
Revine, după şapte ani la Berlin, ca membru al Academiei de Ştiinţe şi profesor de istorie romană la universitatea berlineză. În 1854, la vârsta de 41 de ani, se căsătoreşte cu Marie Reimer. Au avut 16 copii, dintre care trei intră în istoria culturii germane. Fiica sa, Marie, s-a căsătorit cu un reputat clasicist, Ulrich von Wilamowitz-Moellendorf. Un fiu, Ernst, devine cumnatul cunoscutului sociolog Max Weber, iar un altul, Theodor Ernst Mommsen, este un istoric cunoscut.
A fost pionierul epigra