Companiile specializate in recrutare au un nou concurent pentru plasamentele in industria IT&C: producatorul de software IP Devel, care a recrutat deja 300 de oameni pentru companii ca Orange, Ericsson, Siveco, S&T sau IBM.
Aproximativ 150 din cei 300 de angajati pe care ii are la Bucuresti centrul de servicii global al Ericsson, GSDC, au fost recrutati prin intermediul IP Devel. Ericsson a inceput procesul de recrutare pentru centrul global de servicii de la Bucuresti in luna mai a anului trecut. "Neavand intern toate resursele necesare pentru o recrutare de volum, am apelat la consultanta", spune Horia Toader, director de resurse umane al Ericsson pentru Romania si Moldova.
IP Devel facea parte din Adecco la momentul respectiv si a fost selectata din aproximativ 15 companii de recrutare. "Pe langa avantajele financiare, cei de IP Devel stiu foarte bine despre ce este vorba in recrutare in IT. Am intalnit multe firme de recrutare, insa majoritatea au specific generalist", isi motiveaza alegerea Toader, care adauga ca GSDC recruteaza profiluri tehnice, de la absolventi pana la specialisti cu multi ani de experienta in spate. IP Devel, compania fondata de Bogdan Putinica si Daniel Bogdan in anii 2000, a fost timp de doi ani in portofoliul celui mai mare furnizor mondial de servicii in resurse umane, Adecco, si a facut obiectul unei a doua tranzactii in primavara, fiind achizitionata integral de catre suedezii de la Enea, cu activitati in zona de software si servicii pentru telecomunicatii.
La momentul in care a achizitionat IP Devel, in 2006, Adecco avea ca target diversificarea portofoliului si crearea a sase linii de business, din care una era in zona de IT. "Intre timp, strategia celor de la Adecco a evoluat si au preferat sa renunte la activitatile care nu aveau legatura cu businessul de baza. Activitatea noastra de recrutare mergea foar