În preajma celui de-al doilea război mondial, îi ştiau un oraş întreg. Şi-acum, craiovenii îşi mai iau ca reper fabrica de la Schmidt. Nora celor veniţi din Austria să-şi facă un rost aici mai trăieşte. La 88 de ani, într-un apartament cu două camere, înconjurată de albume cu amintiri, povesteşte despre averea şi decăderea familiei... O doamnă tânără, cu părul până la umeri, coboară dintr-un automobil decapotabil, aşa cum erau construite cele de la mijlocul secolului trecut. Alături, un domn înalt, cu mustaţă şi pălărie, cu palton lung, din cele până sub genunchi, îi întinde galant, zâmbind uşor, mâna. Pe lângă ei, oamenii trec, unii nepăsători, alţii curioşi, întorcând capul. „Poza asta e din vremea când încă eram căsătoriţi“, se aude vocea clară a doamnei Schmidt. Da, acel Schmidt care în perioada celui de-al doilea război mondial se făcuse cunoscut prin moara de pe strada Brestei şi fabrica de pe Severinului. Craiovenii mai iau şi astăzi ca reper intersecţia de la Schmidt... Uşa verzuie a apartamentului de bloc se deschide încet. Un hol mic dă într-o cameră care, la rându-i, comunică şi ea cu alta. Încăperile au păstrat câte ceva din viaţa de demult, un tablou, o frântură de mobilier, o oglindă veche, adusă din străinătate, un covoraş sau o ramă îngălbenită. Pe marginea patului lipit de perete, cu părul des şi alb, în capot de casă, doamna Schmidt îşi sprijină coatele pe genunchii firavi. Este femeia fotografiată lângă maşina decapotabilă cu mai bine de 60 de ani în urmă. Părul negru a rămas la fel de bogat, numai culoarea s-a schimbat. Pe chipul neted de altădată şi-au făcut loc ridurile, pomeţii s-au subţiat, bărbia s-a ascuţit. Picioarele lungi şi drepte au fost îndoite de reumatism. Degetele sunt alungite, străvezii. Sinclitica Percec este numele de fată al bucovinencei din Pojorâta, o comună de munte aflată între Vatra Dornei şi Câmpulung Muscel.