Motivarea sentinţei va rămâne astfel în istoria aberaţiilor juridice româneşti alături de stenograma Procesului Ceauşescu. Documentul îl acuză pe Victor Stănculescu de “vădit exces de zel” în exercitarea atribuţiilor care i-au revenit în cadrul Comandamentului unic de la Timişoara.

Miercuri, 18 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile depuse de Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac la sentinţa din 2 aprilie 2007, prin care erau condamnaţi la 15 ani închisoare pentru omor deosebit de grav în Procesul Revoluţiei de la Timişoara.

Ca şi Procesul CPEx din primii ani ai Revoluţiei, cel intentat generalilor Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac n-are nici o legătură cu Justiţia. Are, în schimb, legătură cu politica. Explicabil dacă ne gîndim că pe măsură ce urcăm pe scara instanţelor judecătoreşti, dependenţa de puterea politică e tot mai mare. E suficient, din acest punct de vedere, să aruncăm o simplă privire asupra mersului în timp a acestui proces. El fost deschis în 1997, după venirea la putere a regimului de tristă amintire al CDR. Aflată, ca şi azi, sub influenţă politică, Justiţia română a vrut să dea o lovitură lui Ion Iliescu, dat fiind că atât Mihai Chiţac, cât şi Victor Stănculescu fuseseră miniştri în guvernul FSN. Drept urmare, cei doi au fost condamnaţi, în 1999, la 15 ani de închisoare. După instalarea regimului Ion Iliescu,s-a declarat recurs în anulare şi rejudecarea cauzei. Sub regimul Traian Băsescu, s-a repetat, în chip halucinant, situaţia din regimul Constantinescu. În 2007, cei doi au fost condamnaţi la 15 ani închisoare pe baza aceloraşi aşa zise probe invocate în 1999. Respingerea recursului în 2008 a dat caracter definitiv sentinţei.

Dacă s-ar face un sondaj de opinie pentru a se vedea ce ştiu românii despre crimele comise de cei doi, mai mult ca sigur puţini ar putea răspunde. Nu numai p