…hotelul la care ne-a cazat Aukcoo, batand cu pumnul in usa de sticla pentru a trezi receptionerul, era … decent. Dupa standardurile din Iquitos, de lux. Avea apa calda si rece, televizune prin cablu si-un soi de jacuzzi in mijlocul patio-ului in care nu se scalda nimeni pentru ca acolo se scurgea apa dupa ce oamenii de serviciu spalau cu furtunul etajele superioare (doua la numar). Dimpreuna cu Florin am facut bilantul a ceea ce aveam in cazul in care bagajul meu nu ajungea la timp in Iquitos – si nu ne ajungea din urma la Pevas. E bine sa pui raul inainte. Una peste alta, n-am iesit rau: Florin venise “blindat” cu de toate – de la cutit, la antidiareeice si de la hemostatice la ata si ac pentru rani superficiale.
Odata ce-am hotarat ca, fie ce-o fi, a doua zi urma sa plecam in jungla, am adormit linistiti. Inger, ingerasul meu. Dimineata, la zece, conform intelegerii, eram pe terasa la Gerald, sorbind dintr-o cafea mai buna decat cele de la Starbucks. Pe la zece si douazeci a aparut si Auckoo – un zambet latit pe toata fata: “Am ajuns mai repede cu zece minute”, ne-a zis.
Avea dreptate. C-o seara inainte zisese “10 – 10:30″. Noroc ca veneam din Romania, unde timpul e relativ. Ne puteam – si-am facut-o – adapta repede la aceaste aproximari. “Pe la…” insemna, aveam sa aflam cat de curand, plus-minus o ora – macar. Pariez ca peruvienii, ca si mioriticii, cunosteau teoria relativitatii inainte de a fi fost descoperita. “Pe la sase dupa-miaza”, zice Aukcoo, “placea vaporul” spre Pevas. “Pana atunci, tu” – si ma arata cu degetul – “”trebuie sa-ti recuperezi bagajul. Delicia te va ajuta.”
Cinci minute mai tarziu isi face aparitia si Delicia. Delicioasa, toata un zambet si ea, dar boaba de engleza (“yes” and “no” nu se numara) dupa , teoretic, mai bine de zece ani petrecuti alaturi de un american. Nu ma mir de nimic. Il las pe Florin p
