Un bărbat de 38 de ani a murit înjunghiat de vecinii scandalagii, la doar câţiva metri de unitatea de jandarmi, fără ca aceştia să intervină. Victima şi fratele său erau deranjaţi că vecinii chefuiau cu muzica la maxim. Ei le-au cerut petrecăreţilor să înceteze, dar s-au ales fiecare cu un cuţit în piept. Fraţii Duma, Ionel (38 de ani) şi Pavel (33 de ani) locuiau într-un cămin de nefamilişti de la marginea Bacăului. Ei s-au întâlnit pe hol, intrigaţi de zgomotul asurzitor care răbufnea din locuinţa familiei Agapi, tatăl şi fiul, scandalagii notorii.
„Am auzit un zgomot de geam spart (din locuinţa vecinilor, n.r.) şi am ieşit să văd ce se întâmplă.
Au apărut cei doi şi s-au luat de noi că de ce stăm şi ne uităm. Avea pata pusă pe mine, din cauză că acum vreo două luni i-am reclamat la poliţie pentru că ascultă noaptea manele date la maxim. Mitică, cel mai în vârstă a sărit primul la bătaie”, îşi aminteşte Pavel, de pe patul de spital. Fratele mai mare, Ionel, ar fi încercat să-l oprească pe vecinul agresiv, moment în care a intervenit şi fiul agresorului, Vlad.
Răfuială cu cuţite
Pavel nu-şi mai aminteşte care dintre cei doi a scos cuţitul, dar s-a simţit tăiat pe piept şi umăr. A reuşit cu greu să se smulgă din mâinile lor.
„M-am dus la geam să strig după ajutor. Lângă noi este unitatea de jandarmi şi am crezut că-mi vor sări în ajutor. Când m-am întors, fratele meu era căzut pe jos, cu o tăietură în mijlocul pieptului. L-am stropit cu apă, dar când i-am pus mâna la gât mi-am dat seama că este grav. Nu avea puls”, povesteşte fratele mai mic. El a scăpat cu câteva tăieturi superficiale şi este în afara pericolului.
„Jandarmii m-au luat în râs”
Vecinii sunt deopotrivă şocaţi de crimă, dar şi de atitudinea jandarmilor. „M-au luat în râs. Mi-au zis să nu mă agit că ei n-au cu