Mâinile sunt zestrea evoluţiei culturale a societăţii în care trăim. Pentru că folosim mai mult mâna dreaptă decât mâna stângă şi invers, ne dezvoltăm involuntar într-un anume fel. Cu mâna dreaptă apucăm şi manevrăm lucrurile: de la simplul mestecat în mâncare la încheiatul nasturilor, în timp ce pe stânga o folosim pentru igiena corporală. Apucăturile involuntare au o explicaţie care străbate din timpuri străvechi, la fel cum şi stângacii procedează invers cu un motiv întemeiat. Alegem să purtăm verigheta pe mâna stângă fără ca acest lucru să aibă o semnificaţie religioasă.

Ortodocşi ca şi noi, grecii ţin inelul de nuntă pe mâna dreaptă, însă pentru fiecare dintre aceste alegeri există o explicaţie adânc întipărită în istoria fiecărei societăţi.

Ceea ce nu putem justifica cu ajutorul istoriei este motivul pentru care forţăm copiii să scrie cu mâna dreaptă atunci când ei apucă, în mod natural, creionul cu stânga. Iar dacă pentru unii a avea două mâini stângi poate fi un adevărat coşmar, „Judecata de Apoi” din Capela Sixtină stă mărturie că o mână stângă a lui Michelangelo a valorat mai mult decât o duzină de mâini drepte.

Bioenergoterapeuţii susţin că între dreapta şi stânga, deşi antagonice la prima vedere, se poate pune semnul egalităţii, la fel ca în celebrul simbol Yin şi Yang, din filosofia chineză.

Teoria nu se aplică însă şi celor care, din curiozitate sau nevoie, schimbă o maşină construită cu volanul pe stânga, cu alta din Marea Britanie sau fostele ei colonii. Potrivit publicaţiei online „World Standars”, înainte de a apăsa pentru prima dată acceleraţia unui autoturism cu volanul pe dreapta, un şofer are nevoie de cel puţin zece zile de „probe” pentru a se obişnui.

Cum apar stângacii

Ne naştem stângaci sau dreptaci. Această aptitudine nu se dobândeşte, ci este moştenită genetic,