Momentele de criză sunt cele care definesc politicienii. Situaţiile diferite ale premierului britanic şi ale preşedintelui american ilustrează foarte bine acest concept. Până la apariţia crizei economice, opinia generală era că premierul britanic Gordon Brown era un personaj tragicomic: un om care-şi dorea cu disperare să fie prim-ministru, dar care se dovedise teribil de nepotrivit pentru această funcţie. Cu toate acestea, planul pentru salvare economică al lui Brown a fost adoptat - nu numai în Marea Britanie, ci şi în întreaga lume.(…)

Momentele de criză sunt cele care definesc politicienii. Situaţiile diferite ale premierului britanic şi ale preşedintelui american Bush ilustrează foarte bine acest concept. Într-o situaţie normală, Brown pare adeseori nehotărât, sumbru şi robotic, în timp ce Bush pare alert şi hotărât. Însă, într-o criză, amândoi liderii suferă transformări - unul către bine, celălalt în sensul negativ. Brown pare acum mai calm, ferm şi la cârmă; Bush are tendinţa nefericită de a părea în panică şi depăşit de situaţie.

Actuala criză financiară pare, de fapt, să-i fi dezvoltat simţul umorului lui Gordon Brown. Când a sunat un telefon mobil în timpul unui discurs ţinut de el săptămâna trecută, premierul britanic a făcut o glumă, presupunând că ar fi putut fi veşti despre prăbuşirea unei alte bănci. Acest fel de glumă pare a fi culmea prostului gust, însă umorul brut îl prinde pe Brown. Mai mult chiar, publicul pare să aibă încredere în faptul că el ţine situaţia sub control.

Mandatele lui Bush pot fi şi ele definite în funcţie de reacţia lui în faţa crizelor, însă în sensul negativ. (…) Însă ei nu sunt singurii actori politici implicaţi în criza financiară globală. Care sunt, deci, verdictele preliminarii asupra celorlalte personaje? (…)

Angela Merkel, cancelarul german, nu a fost nici ea acope