Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Powell s-a dat cu Obama

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 20 octombrie 2008 ·

Fostul şef al diplomaţiei americane în primul mandat al preşedintelui Bush îl susţine pe candidatul democrat la alegerile prezidenţiale. Sursa: Reuters

Fostul secretar de stat american Colin Powell, cunoscut drept un republican moderat, şi-a anunţat ieri sprijinul pentru candidatul democrat la preşedinţia Statelor Unite, Barack Obama. Invitat la emisiunea „Întâlnire cu presa“, de la postul de televiziune NBC, Powell a explicat şi de ce îl preferă pe candidatul democrat în cursa pentru Casa Albă, în defavoarea republicanului John McCain. Vorbind despre lucrurile care l-au atras de partea democratului, Colin Powell a menţionat abilitatea lui Obama de a inspira oamenii. „Are şi stil, şi substanţă. Cred că ar fi un preşedinte reformator. Din acest motiv, eu voi vota cu Barack Obama“, a declarat generalul în retragere.

„Obama a dat dovadă de constanţă. A arătat vigoare intelectuală. Are un stil de lucru care ne va prinde foarte bine“, l-a descris pe candidatul democrat fostul secretar de stat american din perioada 2001-2005, în primul mandat al preşedintelui SUA, George W. Bush.

În cazul unei victorii a lui Barack Obama la alegerile de pe 4 noiembrie, „toţi americanii ar trebui să fie mândri, nu doar afro-americanii“, a opinat Powell.

Referindu-se la senatorul republican John McCain, el a contestat decizia senatorului de Arizona de a o alege pe guvernatoarea Sarah Palin pentru postul de vicepreşedinte.

Semnal important pentru nehotărâţi

În vârstă de 71 de ani şi cu o carieră militară de 35 de ani, Colin Powell s-a aflat în anturajul ultimilor trei preşedinţi republicani ai Statelor Unite, Ronald Reagan, George Bush şi George W. Bush. Anunţul său de ieri ar putea influenţa în mod decisiv cursa electorală, dând o lovitură importantă taberei republicane, notează presa de peste Ocean. Experienţa sol

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 16 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 4 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°