Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piata secundara de vehicule comerciale, 15.000 de unitati

Publicat in Ziarul Financiar, luni 20 octombrie 2008 ·

Vanzarile de autovehicule comerciale rulate, un segment care a explodat, la fel ca si vanzarile de autoutilitare noi, in ultimii ani odata cu dezvoltarea sectoarelor de distributie, transport specializat si de constructii, vor ajunge in acest an la circa 15.000 de unitati, in crestere cu peste 15% comparativ cu anul trecut.

In conditiile in care vanzarile de autovehicule comerciale noi au trecut in primele noua luni de 40.000 de unitati, cumuland toate categoriile, principalii importatori din segment estimeaza ca piata secundara s-a situat in perioada analizata la circa 12.000 de unitati.

"Vanzarile la toate gamele, incluzand revanzarile, au ajuns la 10.000-12.000 de unitati, iar procentul general ar fi cam de 1 vehicul rulat la 3-3,5 vehicule comerciale noi vandute", a declarat Adrian Gheorghe, directorul Cefin Used Trucks.

Potrivit raportului indicat de Gheorghe, volumul de autovehicule comerciale rulate vandute pe piata interna va ajunge la 15.000 de unitati la finalul anului.

"In general proportia este de 30% din volumul vanzarilor de utilitare noi. In total ne uitam la 15.000 de unitati rulate in 2008", a spus Razvan Bogdan, directorul de marketing al EVW Holding, dealer pentru camioanele DAF.

Cererea de autoutilitare rulate a crescut in acest an cu un ritm mediu de aproape 20%, motivata fie de transportatorii mici, ce detin pana la 10 vehicule si urmaresc o extindere rapida, fie de transportatorii specializati, care in urma obtinerii de noi contracte au nevoie de o suplimentare a parcului auto. Cresterea din piata de autoutilitare second-hand a avut la baza caracteristici similare cresterii pietei de automobile rulate. Aprecierea consumului si a noilor proiecte imobiliare s-a tradus intr-o nevoie mai mare de mijloace de transport, ceea ce a determinat cresterea parcurilor transportatorilor locali. Cum puterea de achizitie est

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Un nou grup de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat a ajuns în siguranță în România

Ziua Constanta acum 2 ore
Încă 37 de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri ai familiilor acestora au fost repatriați în această seară, ca urmare a eforturilor Guvernului. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cetățenii români și

Grindeanu declară că noul Guvern ar putea fi învestit marți sau miercuri: „Eu cred că este dificil să avem luni”

Adevarul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 20 iunie, că România ar putea avea un nou guvern învestit în Parlament marți sau miercuri, estimând că este puţin probabil ca toate procedurile necesare să fie parcurse până luni.

Restricţii de trafic din această noapte pe DN 1, la intrarea în Bucureşti. Se fac lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1, la intrarea în Bucureşti şi pe mai multe străzi din zonă, întrucât au loc lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Putin: „Toată Ucraina este a noastră/ Locul în care calcă bocancul unui soldat rus este al nostru”

HotNews acum 4 ore
Președintele rus Vladimit Putin a susţinut că nu urmăreşte capitularea Ucrainei, ci doar recunoaşterea de către aceasta a noilor „realităţi de pe teren”, referire la recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra teritoriilor ucrainene ocupate. Putin a s

Zeci de avioane israeliene au survolat spațiul aerian al Irakului, acuză ambasadorul Bagdadului la ONU. „O amenințare la adresa locurilor sacre”

HotNews acum o ora
Reprezentantul Irakului la Naţiunile Unite a declarat că 50 de avioane de luptă israeliene au încălcat, vineri, spaţiul aerian irakian cu puţin timp înaintea unei reuniuni a ONU privind conflictul dintre Israel şi Iran, relatează Reuters, preluată d

Rezultate BAC 2025. Cele două județe în care rata de promovare a fost mai mare decât anul trecut

HotNews acum 10 ore
Rata de promovare la BAC 2025, înainte de contestații, este de 74,3%, față de 76,4% în 2024. În doar două județe din țară au fost înregistrate o creștere a ratei de promovare, față de anul trecut. Elevii au aflat rezultatele la BAC 2025. Acum, pot f

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum 6 ore
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

Liverpool îl transferă pe Florian Wirtz pentru 116 milioane lire sterline

Mediafax acum 3 ore
Campioana Angliei la fotbal Liverpool FC a anunțat vineri transferul mijlocașului ofensiv Florian Wirtz de la Bayer Leverkusen, pentru suma totală de 116 milioane lire sterline, unul dintre cele mai mari transferuri din istoria clubului, notează Sky

FOTO FACSIMIL A venit decizia din Spania! Verdictul EUIPO, după ce Gigi Becali a cerut să folosească marca „FCSB-Steaua”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) a respins cererea formulată de pentru a folosi marca verbală „ -Steaua”. Decizia mai poate fi atacată cu apel. Gigi Becali

Vremea

București
acum

20°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/31°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/26°
lun.

15°/27°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

19°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/23°
lun.

18°/26°
mar.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/24°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°
mar.

18°/34°