Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est s-a încheiat în urmă cu o săptămână. La sfârşitul aceste săptămâni,însă, iubitorii filmului de animaţie din Transilvania vor avea ocazia să vadă şi ei câteva din filmele proiectate la singurul festival de gen din România. Follow-up-ul Anim’est are loc între 24 şi 28 octombrie, la Cinema Victoria din Cluj.
Aici vor fi proiectate trei lung metraje şi câteva zeci de scurt metraje şi videoclipuri animate. Astfel, în cele trei seri, vor rula la Cluj pelicula spaniolă „De profundis”, nominalizată la Premiul Goya pentru cel mai bun film de animaţie; lung-metrajul elveţian „Max & Co.”, câştigătorul Premiului Publicului la ediţia din acest an a prestigiosului festival de la Annecy; dar şi producţia maghiară „Egon & Dönci”, premiată la Festivalul de Film pentru copii de la Isfahan. Proiecţiile încep în fiecare zi de la ora 16:00 cu grupajele de scurt metraj din secţiunea Mozaic şi continuă cu secţiunile competitive dedicate videoclipurilor muzicale, spoturilor publicitare şi animaţiei autohtone. Scurtmetrajul declarat cel mai bun film din competiţia românească a Anim’est-ului, producţia clujenilor Andreea Bogdan şi Rareş Kovesdi, „The Self Portrait of Andreea Bogdan”, va putea fi urmărit sâmbătă la ora 18:00, alături de celelalte animaţii autohtone care au concurat în aceeaşi secţiune, în vreme ce „Heart’s a Mess”, al artistului belgian Gotye, câştigător al trofeului Anim’est pentru Cel mai bun videoclip, rulează vineri de la aceeaşi oră. (R.B.)
Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est s-a încheiat în urmă cu o săptămână. La sfârşitul aceste săptămâni,însă, iubitorii filmului de animaţie din Transilvania vor avea ocazia să vadă şi ei câteva din filmele proiectate la singurul festival de gen din România. Follow-up-ul Anim’est are loc între 24 şi