Fundaşul afirmă că francezii sunt cei care ar trebui să simtă frica
Fundaşul dreapta al CFR Cluj, Tony, a declarat, pentru site-ul francez Sud Ouest.com, că elevii lui Trombetta nu simt nici o presiune înaintea întâlnirii din Liga Campionilor, de mâine, cu Girondins Bordeaux. “Sincer, noi nu avem nici o teamă. Cred că cei de la Bordeaux ar trebui să aibă frică de noi. Vom juca fără nici un fel de presiune, pentru că nu avem nimic de pierdut. Într-adevăr, Girondins a avut o evoluţie bună împotriva Romei, am văzut imaginile de la acel joc şi cred că doar neşansa a făcut să piardă.
Acum le trebuie neapărat victorie contra noastră şi acest lucru va fi foarte dificil pentru ei, deoarece presiunea este acum doar pe umerii lor, nu pe noi. Avem patru puncte şi mergem la Bordeaux cu aceeaşi încredere cu care am mers la Roma”, a precizat fundaşul francez. Echipa franceză nu are nici un punct câştigat în actuala ediţie a Ligii Campionilor, pierzând în faţa celor de la Chelsea şi AS Roma cu 4-0, respectiv 3-1.
Tony spune că CFR a crescut datorită încrederii
Fundaşul echipei clujene a precizat că, deşi la începutul competiţiei nimeni nu le dădea nici o şansă, acum, după patru puncte acumulate în două meciuri, au început să se gândească la calificarea în optimile Ligii Campionilor: “După tragerea la sorţi, toată lumea zicea că nu vom lua nici un punct şi totuşi... Acum ne gândim la calificare dar nu trebuie să ne fixăm pe această idee. Ceea ce ne bucură este că oameni ca Jose Mourinho au vorbit de echipa noastră şi că Luiz Felipe Scolari a declarat că noi practicăm un fotbal atractiv”. De asemenea, fundaşul echipei CFR Cluj a dezvăluit care este, în opinia sa, secretul acestei evoluţii impresionante a formaţiei din Gruia în Liga Campionilor. “Noi formăm o echipă excelentă, şi chiar dacă jucătorii nu sunt cunoscuţi publicului larg, ei sunt toţi foarte