Cand liderii PNTCD, acum cativa ani, au fost cat pe-aci sa-i vanda partidul lor crestin-democrat lui Ioan Talpes, s-au gasit, chiar in acest partid amarat, sub pragul electoral, resurse de rezistenta. Oameni de prima mana, ca Doina Cornea sau Ion Caramitru, s-au ridicat categoric impotriva acestei aberatii. Era greu de argumentat de ce dl Talpes, care nu era nici crestin, nici democrat, dar avea in schimb un capital de neinlocuit, reteaua, cum se zice prin romanele lui John le Carré, ar trebui adus ca lider PNTCD. Il recomanda poate trecutul lui de consilier personal al lui Ion Iliescu (si unul conservator, vorbind cu vocea serviciilor, nu unul reformist ca Boda)? Sau poate relatiile lui externe, fiind printre rafinatii nostri care ar putea oricand dovedi ca si demnitarii straini de pe la NATO sunt coruptibili (cum s-a vazut la prietenul sau, dl Matser, raspunsul e da, se poate, dar daca esti in Occident pana la urma esti prins si dai socoteala; numai rezidenta in Romania iti confera imunitate)?

Sau poate faptul ca a condus asa de glorios SIE sub domnul Iliescu, refuzand sa dea CNSAS orice fel de arhive de pe vremea Securitatii? Sau poate meritele istorice de a fi facut parte din gasca de istorici militari trepadusi ai generalului Ceausescu, care au construit din greu la ideologia national-socialista a Romaniei, de care nu am reusit sa ne lepadam complet nici azi? Ce argumente ar putea fi gasite pentru a justifica de ce oameni ca dl Talpes, care realmente ar fi trimis tancurile pe noi in Piata Universitatii si au complotat sa le trimita, dar au preferat minerii pana la urma, ar trebui sa fie reprezentantii nostri, de data asta nu pentru PNTCD, ci pentru PD-L? Zvonurile spun ca dl Talpes are mari merite; pe cand era la SIE, a schitat cazul contra lui Dinu Patriciu. E vorba, daca nu ma insel, de acel caz instrumentat cu picioarele, astfel ca dl Patric