Autorităţile locale din comuna Milcov - Olt, lucrează la acoperirea gropii de gunoi din apropierea sediului primăriei. Pe terenul respectiv, edilii locali vor să amenajeze un parc modern şi o parcare.
Terenul, în suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi, este amplasat chiar în centrul comunei. „Am luat decizia să acoperim această groapă cu pământ. Am luat legătura cu cei de la Pirelli, întrucât ştiam că ne pot ajuta. Au fost de acord să ne aducă gratuit pământul, iar în prezent groapa este aproape acoperită“, a spus Jan Militaru, viceprimarul comunei Milcov. Edilul a adăugat că, până în decembrie, va fi gata şi reţeaua de canalizare ce traversează zona, iar de anul viitor se va putea vorbi şi de investiţia ce urmează să fie făcută pe acest teren.
Aleşii locali au aprobat deja amenajarea parcului şi a parcării pe suprafaţa de 5.600 de metri pătraţi rezultaţi după acoperirea gropii. Întrucât costurile investiţiilor vor fi destul de mari, edilii s-au gândit să solicite fonduri de la Uniunea Europeană pentru a duce la bun sfârşit planul. Autorităţile locale din comuna Milcov - Olt, lucrează la acoperirea gropii de gunoi din apropierea sediului primăriei. Pe terenul respectiv, edilii locali vor să amenajeze un parc modern şi o parcare.
Terenul, în suprafaţă de peste 5.000 de metri pătraţi, este amplasat chiar în centrul comunei. „Am luat decizia să acoperim această groapă cu pământ. Am luat legătura cu cei de la Pirelli, întrucât ştiam că ne pot ajuta. Au fost de acord să ne aducă gratuit pământul, iar în prezent groapa este aproape acoperită“, a spus Jan Militaru, viceprimarul comunei Milcov. Edilul a adăugat că, până în decembrie, va fi gata şi reţeaua de canalizare ce traversează zona, iar de anul viitor se va putea vorbi şi de investiţia ce urmează să fie făcută pe acest teren.
Aleşii locali au aprobat deja amenajarea parcului şi a parcării pe s