Parisul a mediat conflictul ruso-georgian şi a răspuns ferm crizei financiare. Franţa n-are nevoie de elogii – ea pur şi simplu există. Dar nu poţi să nu remarci felul în care Franţa s-a achitat, cel puţin până acum, de responsabilitatea ce i-a revenit la preşedinţia Uniunii Europene. O perioadă plină de evenimente, o provocare pe măsura Franţei, s-ar putea spune.

Parisul a mediat conflictul ruso-georgian, preşedintele Sarkozy făcând naveta între Moscova şi Tbilisi. A venit apoi răspunsul ferm în faţa crizei financiare. Planul Gordon Brown a fost posibil şi pentru că preşedintele Sarkozy a convins-o pe Angela Merkel, cancelarul german, să accepte ideea că turbulenţele financiare au nevoie de un răspuns european, nu numai de acţiuni ale statelor. Iar momentul a marcat primul pas spre o guvernantă economică europeană, greu acceptată până acum la Berlin şi Londra.

În fine, ideea Consiliului European de la 15 octombrie, privind consultări la nivel global în format “G13” sau “G14” în loc de “G8”, a fost acceptată şi de partea cealaltă a Atlanticului. Sâmbătă, în Maryland, Sarkozy şi Barroso i-au smuls preşedintelui Bush promisiunea că un asemenea summit va avea loc la New York, imediat după alegerile prezidenţiale din SUA (4 noiembrie). Prezenţa unor ţări precum Brazilia, China, India, Africa de Sud sau Mexic la o discuţie de o asemenea amploare va aduce schimbări strategice importante şi va marca multipolaritatea lumii de azi. O lume nouă se construieşte – şi aceasta, cu contribuţia Europei.

Toate acestea arată cât de important este răspunsul european coerent şi unit la provocările lumii de azi. Mulţi analişti şi responsabili politici se întreabă acum ce s-ar fi întâmplat dacă în această perioadă preşedinţia europeană ar fi fost deţinută de o altă ţară, nu de Franţa. Şi ce se va întâmpla după 1 ianuarie, odată ce preşedinţia va f