În psihologie, agresivitatea este interpretată ca fiind un ţipăt de durere. Oamenii detaşaţi şi siguri pe ei nu sînt agresivi - nu au de ce, le lipsesc mecanismele interioare ale agresivităţii. Motivul e simplu, agresivitatea în sine este energofagă, iar organismul uman este proiectat să funcţioneze pe principiul consumului minim de energie.

Unul dintre oraşele în care m-am simţit cel mai bine a fost Hamburg, unde am petrecut odată cîteva zile, participînd la un simpozion ştiinţific. Conferinţa era găzduită undeva în centrul oraşului, într-o zonă preponderent pietonală, în care trecerea maşinilor se făcea prin cîteva puncte de acces, destul de puţine de altfel, drept care maşinile ce veneau din străzile laterale largi se aşezau în cozi, să traverseze centrul. Mergeam în fiecare dimineaţă şi seară prin acest centru, prin faţa unui lung şir de maşini care circulau cu 20 km la oră şi se opreau foarte des, la fiecare trecere de pietoni, deşi erau, în marea lor majoritate, BMW-uri, Mercedes-uri şi tot soiul de decapotabile la a căror marcă nu mă pricep; dar chiar şi aşa nepricepută, sînt ferm convinsă că viteza de deplasare era ultima problemă pentru proprietarii lor. Or, în aceste condiţii, nu am auzit tot timpul cît am stat acolo, o săptămînă în care scena s-a derulat identic, nici un claxon care m-ar fi atenţionat să mă grăbesc, nu am văzut nici o faţă ameninţătoare şi nu m-a înjurat nimeni în nici o limbă de circulaţie internaţională sau nu, ca să mă grăbesc. Atîta detaşare venea probabil dintr-o politeţe incumbată de cîteva secole de cultură şi alt tip de civilizaţie, din relaxarea omului stabil material care nu îşi vede în nici un fel ameninţată ziua de mîine, care are bani pentru şcolile copiilor şi ştie că facturile sale pot fi plătite direct de către bancă din salariul său, pentru că sistemul, în care trăieşte el, funcţionează.

Iată de ce, de cît