De ce nu contează România mai mult pe scena internaţională? De ce vocea Bucureştiului nu este auzită atît de clar pe cît am vrea noi să fie auzită în diferitele foruri de decizie? Ne marginalizează cineva? Există vreun complot împotriva României ("ţară mică, dar cu potenţial mare?"). Iată genul de întrebare pe care l-am auzit uneori în emisiuni de televiziune sau la seminarii cu participare internaţională (pentru că e mai bine să pui o astfel de întrebare cu "schepsis" cînd ai martori din străinătate).

Răspunsurile variază în funcţie de cel care răspunde. Dacă e liderul vreunui partid naţionalist, atunci va da vina pe vecinătatea nefericită sau pe istoria potrivnică; dacă e un om politic din opoziţie, va da vina pe putere; dacă se află la putere, vorbeşte despre ce trebuie să repare acum, după dezastrul lăsat de guvernarea anterioară; în fine, dacă e vreun expert străin, acesta va da, de cele mai multe ori, din umeri şi va găsi un răspuns de bun-simţ. Există motive obiective şi subiective pentru care vocea României este puţin auzită dincolo de frontiere.

În primul rînd, România e o ţară de dimensiuni medii, recent intrată în Uniunea Europeană, avînd încă probleme cu clauza de salvgardare. Iniţiativele româneşti, chiar dacă ar fi hotărîte şi coerente, au de luptat cu alte iniţiative, ale unor state cu multă experienţă, care ştiu să şi le promoveze. Ca urmare, Bucureştiul trebuie să urmărească atent temele de interes, să profite de orice moment pentru a le promova şi să îşi găsească aliaţi.

Problemele aici apar: cînd trebuie trecut de la faza de idee, de declaraţie, la cea de punere în practică, de urmărire a dosarului. Iată cîteva exemple recente unde teoria nu s-a îmbinat cu practica. La începutul lui octombrie, Jean Pierre Jouyet, ministrul francez al Afacerilor Europene, a făcut un turneu în Republica Moldova şi România. După cum se ştie, Fra