Imediat după Convenţia Partidului Republican, John McCain avea şanse bune să devină următorul preşedinte american. După ce bursa a început să scadă zilnic, întreprinderile financiare au dat faliment sau au fost parţial naţionalizate, şi diversele ramuri şi instituţii ale guvernului s-au încurcat unele pe altele încercînd să dea de cap crizei economice, Barack Obama pare mai aproape ca niciodată de Casa Albă. E ironic că democraţii beneficiază politic de pe urma crizei. Votanţii sancţionează administraţia republicană pentru un răspuns perceput ca haotic, inconsecvent şi recompensînd exact pe cei responsabili pentru dificultăţile economice. Cum nimeni nu ştie dacă democraţii ar fi găsit mijloace diferite de a gestiona criza, şi cum democraţii nu se grăbesc să dea detalii, pedepsirea electorală a oponenţilor e poate nedreaptă. Un motiv mult mai bun pentru a-i blama pe republicani e lentoarea cu care au răspuns primelor semne ale crizei. Indiciile că preţurile pe piaţa imobiliară se vor prăbuşi au apărut încă din vara anului trecut; lipsa de acţiune a guvernului atunci, reglementarea laxă a pieţei titlurilor ipotecare şi anticiparea unui bailout au dus la asumarea unor riscuri prea mari, exacerbînd magnitudinea crizei. Însă seminţele crizei au fost semănate mai de mult, în mare parte de democraţi. Ei s-au opus ani de zile reglementării instituţiilor care manipulează titlurile ipotecare, Freddie Mac şi Fannie Mae, iar republicanii - deşi în majoritate, atunci - nu au reuşit să treacă peste opoziţia lor. Există o discrepanţă între albi, care sînt în cea mai mare parte proprietari de case, şi negri şi hispanici - mai mult chiriaşi. Administraţia Clinton a interpretat această discrepanţă ca rezultatul discriminării practicate de către creditori şi i-a ameninţat cu investigaţii agresive ale Guvernului federal. Presiunea guvernului a dus la o relaxare a standardelor de pr