- despre oamenii din bănci, păsurile, spaimele şi ironiile lor sub vremi -
Cînd a sunat prima oară criza la uşă, în bănci a fost veselie mare. "Ha, ha, ha, cum o să cadă Lehman Brothers, ceâş copil? Vezi-ţi de treabă... ştii şi tu cum sînt americanii. Panicarzi, mie-mi spui?"
Oamenii se distrau între ei, "domâne, cum să nu aibă bani?, economia americană e totuşi solidă, dă-i în mă-sa de miliardari. Păi, la cît produc ei într-un an, nu putem noi mînca în 50! Îi au pe Buffett, pe Gates... să fim serioşi, că la o adică, dacă ăştia doi îşi unesc portofelele cumpără jumătate din băncile din lume. Nu cade domâne nici o bancă americană, ai înnebunit?". Astea erau, în urmă cu şase luni, reacţiile venite din partea bancherilor români, dacă îi întrebai despre ceea ce se întîmplă peste Ocean. Dacă însă încercai să aduci vorba despre o posibilă influenţă asupra economiei europene sau, şi mai grav, asupra celei româneşti, ţi se spunea în faţă că eşti tîmpit.
Credite sfinţite de popi
Cînd a sunat a doua oară criza la uşă, veselia se stinsese. Căzuse Lehman Brothers, se mai prăbuşiseră alte cîteva zeci de bănci, iar în tranzacţiile interbancare, nimeni nu îşi mai împrumuta bani, de teamă că nu şi-i mai vedea înapoi. Angajaţii deveniseră mult mai precauţi, iar unii se panicaseră de-a dreptul. "Şefa noastră de direcţie e o femeie care se sperie foarte uşor. Săptămîna trecută ne-am trezit aici în birou cu un preot. L-a adus să sfinţească dosarele cu credite neperformante. Să scoată duhul Necuratului din ele, cum ar veni. Ăla a venit, a stropit - inclusiv nişte formulare de pe biroul meu - cu apă sfinţită de le-a făcut bune de aruncat în tocătorul de hîrtii, a luat banii şi a plecat. Dacă ştiam că asta e soluţia, îl trimiteam naibii în SUA din prima zi de criză şi rezolvam problema" - spune un angajat dintr-o bancă de la mal de Dunăre. În alte bănci, an