Independenta regiunii autonome sarbe Kosovo si evenimentele din august-septembrie 2008 din Caucaz au declansat noi discutii la Chisinau, Kiev si Moscova, in legatura cu dosarul transnistrean si viitorul acestei regiuni. Unul dintre motivele pentru care autoritatile moldovene (ca si cele georgiene, ucrainene sau azere) nu s-au grabit sa recunoasca independenta regiunii Kosovo a fost tocmai temerea ca acest pas ar putea servi rusilor drept pretext pentru a justifica recunoasterea unilaterala a independentei regiunilor separatiste din tarile GUAM 1. Politicienii si comentatorii politici rusi nu-si ascundeau satisfactia in legatura cu “pre­cedentul Kosovo”, anticipand, cu o ui­mi­toare precizie, suita evenimentelor la care urma sa ne asteptam in regiunea Ma­­rii Negre. Spre deosebire de Kosovo, cu care cazul transnistrean avea mai pu­ti­ne asemanari atat de forma, cat si de con­ti­nut, Osetia de Sud era un dosar care avea multe asemanari cu conflictul din es­tul Republicii Moldova. Multi politologi din spatiul ex-sovietic gaseau similitudini fra­pan­te, anume intre cazul transnistrean si cel sud-osetin. Cunoscutul caucazolog Ale­­xandr Iskandarean imi spunea, dupa ce a vizitat Transnistria, ca printre ele­men­tele comune, care disting cele doua con­flicte de cele din Abhazia sau Kara­bah, ar fi permeabilitatea relativa a fron­tie­rei dintre zona controlata de separatisti si res­tul tarii; la fel si coexistenta grupurilor etnice favorabile separatismului cu cele care privesc cu rezerva regimul, respectiv a georgienilor si osetinilor in Osetia de Sud si a rusilor si ucrainenilor, pe de o par­te, si a romanilor moldoveni, pe de alta parte, in regiunea transnistreana. Un alt element comun al celor doua conflicte mi-l semnala in octombrie 2007, in timpul unei vizite in Georgia, Dmitri Sanakoev, li­de­rul administratiei pro-Tbilisi din Osetia de Sud. Presedintele Saakasvili a