Recent, la Casa Mincu din Bucureşti (Sediul OAR) a avut loc prezentarea finală a rezultatelor proiectului ReSITUS, pe care un foarte complicat consorţiu l-a elaborat, dar voi scurta lucrurile spunînd că Alexandru Nancu, directorul Fundaţiei HAR, l-a coordonat. Proiectul, care a durat trei ani, îşi propune să testeze metodele contemporane de investigaţie optică a stării unui obiect. Dacă, de pildă, avem a restaura un monument, trebuie să ştim cum stăm. Imediateţea stării de fapt a clădirii de restaurat ne este redată de o asemenea tomografie a realităţii.

Competenţa mea tehnică privitoare la modul efectiv în care se constituie replica virtuală a monumentelor scanate este minoră. Am însă un avantaj faţă de colegii mei mai tineri: am fost expus la tema VH încă din 1993, cînd am ajuns la unul dintre cele mai importante locuri de cercetare în domeniu, cel de la Cincinnati, Ohio. Anii care au urmat, precum şi revenirea succesivă acolo în 1999 şi 2004 mi-au permis să urmăresc îndeaproape activitatea unuia dintre promotorii acestei tehnici de restaurare virtuală, profesorul meu John E. Hancock. El a reconstituit, astfel, siturile arheologice, parţial dispărute definitiv în agricultură sau noua urbanitate americană, ale indienilor Hopewell.

Ce face, mai exact, VH?

1. Reconstituie şi restituie, în realitate virtuală (VR), acele situri arheologice şi/sau monumente, fie intacte, fie aflate în stare avansată de degradare sau chiar dispărute. O asemenea restituire are o gamă largă de potenţiali clienţi. La o extremă, cea mai comercială, turismul: una este să vezi, ca profan, ruinele de la Micene şi alta este ca, înainte sau după vizitarea realităţii reale - ca să zic aşa - să poţi parcurge în realitate virtuală o propunere de restaurare a sitului sau a clădirii vizate, aşa cum era la momentul edificării prime, secunde, terţe. La cealaltă extremă, este eviden