Doi români sunt acuzaţi de omor în Spania, după ce autorităţile spaniole au găsit cadavrul unui bărbat, ascuns într-o valiză de tip troler, care avea o etichetă de identificare cu datele unui român din Galaţi. În urma schimbului de informaţii dintre autorităţile judiciare din Spania şi România, cei doi au fost arestaţi. Urmează să se stabilească identitatea victimei.
La data de 7 septembrie autorităţile spaniole au descoperit cadavrul unui bărbat ascuns într-o valiză de tip troler, în apropierea localităţii Font de la Figuera, provincial Valencia. Cadavrul prezenta plăgi prin împuşcare la nivelul pieptului. Valiza, ascunsă într-o lizieră de pe marginea autostrăzii CV-653, avea o etichetă pe care era scris un nume, numărul blocului şi denumirea oraşului Galaţi. Autorităţile judiciare spaniole au cerut sprijinul ofiţerilor din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale pentru a-i găsi pe criminali, dar şi pentru a stabili identitatea victimei. Datorită etichetei, ofiţerii români au reuşit să-l găsească pe propietarul valizei. Astfel, principalul suspect al crimei din Valencia este P. B. (22 de ani) din Botoşani, care se pare că l-a avut complice pe P. L. (22 de ani) din Galaţi. Poliţiştii continuă cercetările pentru a afla identitatea bărbatului ciuruit de gloanţe în Spania.
Doi români sunt acuzaţi de omor în Spania, după ce autorităţile spaniole au găsit cadavrul unui bărbat, ascuns într-o valiză de tip troler, care avea o etichetă de identificare cu datele unui român din Galaţi. În urma schimbului de informaţii dintre autorităţile judiciare din Spania şi România, cei doi au fost arestaţi. Urmează să se stabilească identitatea victimei.
La data de 7 septembrie autorităţile spaniole au descoperit cadavrul unui bărbat ascuns într-o valiză de tip troler, în apropierea localităţii Font de la Figuera, provincial Valencia. Cadavrul