E la moda in sezonul toamna-iarna 2008 sa te dai pe mov si sa critici uninominalul. Daca pentru prima tendinta iti trebuie ceva imaginatie si curaj sa iti iasa de-o asortare, in al doilea trend trebuie doar sa te arunci si sa te lasi purtat. Si argumentele pentru o contestare iti sar in minte ca din aparatul de popcorn. Ca nu o sa avem decat cativa alesi direct, restul de vreo 400 ii primim tot pe seama unei aritmetici fara legatura cu votul. Ca tot partidul e tatic, fiindca el stabileste, discretionar, cine si unde candideaza.
Ca pe locurile eligibile au ajuns aceiasi de care ni s-a acrit de-o viata. Sau ca s-au umplut listele cu cantautori si comedianti, care iar se vor lua de piept cu Rasdaq-ul ca Irina Loghin, marea doamna a bursei de nunti-botezuri.
Ca ori sunt blaturi deja facute intre partide, ori o sa fim pusi, penibil, sa alegem intre securistul Felix si spionul naparlit Talpes, desigur pentru reformarea clasei politice. Si, daca mai stai sa te scarpini putin a nedumerire, mai gasesti vreo zece pricini. Una peste alta, e probabil cel mai ineficient mod de a reforma sistemul electoral pe care il putea imagina cineva. Dar, deocamdata, pe asta il avem si sa ne rugam ca el sa reziste testului la rupere, in justitie, la care l-a supus C.V. Tudor, fiindca alternativa ar fi amanarea scrutinului, cu toate prelungirile de haos, santaj si populisme paguboase care s-ar suprapune teribil de nefericit varfului crizei financiare si economice mondiale.
Apropo de criza, povestea asta cu rasturnarea standardelor capitaliste, ale liberalismului, concurentei si neinterventionismului putea fi o uriasa sansa pentru profesionalizarea discursului politic romanesc. Ma gandeam ca, in sfarsit, toata nebunia mondiala va face dintr-o data suficient de atractive, chiar spectaculoase, temele fundamentale de doctrina, in special cele economice. Imi facu
