Cele aproape doua decenii de implicare in lupta pro­in­dependenta si prodemocratie, razboiul din vara cu Rusia si, mai ales, reactia Vestului ii domolisera mult op­ti­mismul (si asa bine temperat) de odinioara. Era con­vins ca Georgia nu va avea de ales decat intre a accepta neconditionat cererile Moscovei, ceea ce presupune renuntarea de fapt la orice aspiratii de independenta si sta­talitate sau un lung sir de incidente comerciale si ar­mate cu Rusia. Când conflictul cu Rusia era la apogeu, iar trupele ru­sesti ajunsesera la aproape 20 km de Tbilisi, un amic fran­cez reusise sa-i trasmita prietenului meu georgian, prin e-mail, un mesaj de solidaritate. Cuvinte frumoase, de imbarbatare, incheiate, insa, cu o fraza rupta de reali­ta­te. De la Paris, prietenul georgian era sfatuit sa nu o ia in tragic, caci, la urma urmei, actiunea Rusiei echilibra “ra­portul de forte”, invadarea Georgiei contrabalansa in­fluenta americana crescanda din zona. Tradus din franceza: chiar daca pentru moment si pentru georgieni si­tuatia era dramatica, pe termen lung si la scara pla­ne­ta­ra, lucrurile mergeau spre bine, un sacrificiu national pen­tru un echilibru mondial. Desigur, in Vest, lucrurile s-au mai cernut in ultimele doua luni si tot mai multi sunt cei care nu mai vad lu­cru­ri­le prin lentilele propagandei rusesti din Occident. Per­sis­­ta totusi o indoiala privind actiunea lui Saakasvili, privind intelepciunea deciziei sale de atacare a Osetiei de Sud. Conflictul fusese deja declansat, mi-a explicat, la Tbi­li­si, prietenul georgian, care nu este nicidecum un sus­ti­na­tor neconditionat al lui Saakasvili. Toate actiunile ru­sesti, de la masarea de trupe la granita cu Georgia pâna la evacuarea populatiei civile din Osetia de Sud, con­du­ceau spre acest deznodamânt. Ce s-a intâmplat in Ose­tia de Sud in iulie si la inceputul lui august nu mai intra nicicum in evolutia clasica a