Lucrurile care au lipsit cel mai tare din viata politica romaneasca dupa Revolutie au fost responsabilitatea individuala - pentru gesturi, fapte si decizii luate - si practica de a da socoteala la finalul unui mandat.
Suntem obisnuiti cu un mediu public in care se arunca cu vorbele in vant, iar lumea azi se injura de mama, dar maine, in fata pericolului comun, se pupa iar cu bale (vezi sefii din fotbalul romanesc, care fac acum front comun pentru a-i apara pe Becali si Piturca de procuratura, stiind ca, daca acestia pica, toata gasca lor superficial-certareata isi va pierde traditionala imunitate in fata legii). Initiativele importante sunt rareori asumate la vedere, fiind diluate strategic in corpuri de decizie colectiva, precum parlamentul, CSM, alte boarduri obscure si comisii.
Pentru ca, nu-i asa, la vot nu prea ai cum sa penalizezi in bloc o intreaga institutie. Nu este nimic in neregula ca ele sa functioneze, desigur, pentru ca formeaza baza democratiei. Dar pana la urma degeaba iti trimiti reprezentantul in parlament, fie el si ales uninominal, si te benoclezi pe urma la el sa vezi ce face, daca in momentele-cheie votul pe diverse proiecte de lege este secretizat, cu bile in urna (si chiar acestea pitite dupa o perdea, cum a propus de curand un june ilustru si de mare viitor din UDMR). Legatura de responsabilitate este rupta, iar asta nu doar la nivel de individ, ci chiar la nivel de partid: stiti de cate ori a trebuit sa dam in bobi ca sa ghicim cine cum o fi votat, in vreme ce liderii politici pasau pisica moarta de la unul la altul.
Este nevoie in politica romaneasca de mai multa asumare si vizibilitate pentru actiunile individuale - bune sau rele - si decizie la urne in cunostinta de cauza. Si cum miza principala a alegerilor de luna viitoare este aceeasi cu cea a luptei politice din ultimii doi-trei ani, anume soarta stat
