Sentinţa definitivă în procesul Revo­luţiei de la Timişoara a dorit să stabilească responsabilităţile de la vârful Armatei pentru victimele din acele zile fierbinţi. Condamnarea generalilor Chiţac şi Stănculescu în procesul început în 1997 şi încheiat după 11 ani a stârnit şi stârneşte vii controverse în societatea românească, dornică să afle adevărul. Răspund în vreun fel sentinţele din acest proces acestei doleanţe? În acest proces s-au dat sentinţe în 1999 şi apoi după recursuri în anulare şi rejudecări, în 2008. Între cele două sentinţe nu au apărut probe noi, de aceea argumentele completului pentru condamnarea celor doi generali se bazează tot pe teza ordinelor date de Nicolae Ceauşescu şi duse la îndeplinire de comandamentele politico-militare din Timişoara. Motivarea sentinţei de condamnare din 1999, pe care o prezentăm astăzi, este complet imună la complexitatea situaţiei din zilele de 17-20 decembrie 1989 de la Timişoara. Ea este o înşiruire simplistă de fapte necorelate cu regulamentele mili­tare şi legile în vigoare la data producerii lor în care sunt plantaţi generalii Chiţac şi Stănculescu fără legătura logică dintre victimele Revoluţiei şi autorii faptelor incriminate. Generalii trimişi în închisoare sunt personaje importante ale unui regim dispărut şi tot ei au jucat roluri cheie în momentul crucial 22 decembrie 1989. Locul lor va fi dat de ­istorie şi acesta nu poate fi în nici un caz Jilava.

Dan ConstantinDe ce au fost condamnaţi Stănculescu şi Chiţac? Revoluţia de la Timişoara. 72 de morţi şi 253 de răniţi. A fost nevoie de aproape 19 ani pentru ca justiţia română să pronunţe un verdict definitiv cu privire la ce s-a întâmplat în decembrie 1989. S-au stabilit şi vinovaţi pentru masacrul de la Timişoara: doi foşti generali, care au acum peste 80 de ani.

Din păcate însă, nici acest dosar şi această decizie nu au adus vreun pic