A început procesul celor 80 de persoane acuzate de puci împotriva guvernului de la Ankara. Presupuşii membri ai reţelei armate clandestine Ergenekon, acuzaţi că ar fi forţat organizarea unui puci militar, au compărut ieri în faţa judecătorului. Procesul a debutat într-o manieră confuză la o închisoare situată într-o suburbie a Istanbulului, scrie AFP. Aflat într-o sală de judecată foarte aglomerată, judecătorul a propus, constatând că mai mulţi avocaţi nu au unde să se aşeze, să-i împartă pe inculpaţi în două grupuri, sugerând că o parte dintre ei, care nu au fost plasaţi sub arest preventiv, să fie judecaţi ulterior.
Condiţii fără precedent
Avocaţii s-au declarat împotriva acestei propuneri, menţionând că ar putea periclita drepturile apărării, unii dintre ei precizând că procesul ar trebui mutat într-o sală de sport, un loc suficient de mare pentru desfăşurarea audierilor în bune condiţii.
30 de capete de acuzare
Acuzaţii trebuie să răspundă la circa 30 de capete de acuzare, dintre care apartenenţa la o organizaţie teroristă armată şi încurajarea unei revolte armate împotriva Guvernului turc. Parchetul general le-a reproşat că au vrut să răspândească haosul în ţară încurajând manifestaţiile ilegale, asasinatele şi atacurile împotriva forţelor de ordine pentru a răsturna guvernul format de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), provenit din mişcarea islamistă.
Potrivit presei din Turcia, scopul acestora era, prin instaurarea unui climat de violenţă, să provoace intervenţia armatei turceşti, autoare a alte patru lovituri de stat în tot atâtea decenii şi care a ameninţat anul trecut guvernul să intervină pentru a apăra caracterul laic al ţării.
Multe personalităţI implicate
Printre persoanele aflate pe banca acuzării se află trei membri ai Partidului Muncitorilor (IP),