Circula de la o vreme o multime de speculatii privind guvernul ce va rezulta dupa alegerile de la 30 noiembrie. Mai toate scenariile incearca sa raspunda la intrebarea "pe cine va numi Traian Basescu in functia de premier?" si, in majoritatea versiunilor, numele viitorului prim-ministru nu este, asa cum v-ati astepta, Theodor Stolojan. Se presupune, desigur, ca actualele tendinte politice se pastreaza, ca vom avea un Parlament cu patru partide in ordinea PD-L, PSD, PNL, UDMR, pe care o dau sondajele, si ca presedintele va opta firesc pentru un premier PD-L. Cum Stolojan si-a anuntat deja intentia de a conduce viitorul guvern dominat de PD-L si cum partidul a validat in unanimitate aceasta optiune, s-ar zice ca nu trebuie sa ne asteptam la mari surprize dupa alegerile de pe 30 noiembrie. "Naiv!", ni se raspunde de avizati. Este limpede ca nu intelegem mai nimic din politica inalta si din complicatele manevre din culisele politicii romanesti.
Altele sunt de fapt jocurile si Stolojan nu face parte din ele! In realitate, fostul lider liberal nu este decat un pion ce urmeaza a fi sacrificat. Basescu il va numi o data, desigur, pentru a salva aparentele, il va numi probabil chiar si a doua oara dupa ce primul guvern va fi fost respins de alianta PNL-PSD, dar guvernul care va ramane, cel de-al treilea, va fi condus de o alta persoana, una cu adevarat apropiata presedintelui, poate Blaga, poate un alt nume tinut secret pana in ultimul moment.
Marturisim ca acest mod de a face politica ne depaseste. O multime de oameni politici, observatori si jurnalisti par sa isi piarda o mare parte a timpului si energiei pariind pe gesturile viitoare ale presedintelui. Ghicitul in stele, cafea, carti de joc etc. in legatura cu ce va face sau ce nu va face Basescu este, in principiu, o pierdere de vreme, dar, dintr-un motiv sau altul, pare sa fie jocul care fascineaza