Revista Mozaicul a deschis ieri, în cadrul Zilelor Craiovei, seria evenimentelor culturale prilejuite de aniversarea a 170 de ani de la înfiinţarea ei de către Constantin Lecca şi a zece ani de la apariţia seriei noi, sub bagheta directorului Nicolae Marinescu şi a redactorului-şef Constantin M. Popa. Manifestarea a fost găzduită de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“, instituţie aflată şi ea la ceas aniversar, şi a fost moderată de criticul literar Xenia Karo-Negrea, în prezenţa mozaicarilor de toate generaţiile şi a unui numeros public. Au fost lansate cu acest prilej volumele „Revista Mozaicul. Modernitatea tradiţiei“, de Nicolae Marinescu, şi „Adrian Marino, ideocriticul impenitent“, de Constantin M. Popa, cărţi prezentate de Marin Budică respectiv Luminiţa Corneanu. „Reviste sunt multe în ţara asta, Mozaicul a fost însă gândită şi într-un fel această ţintă a fost atinsă, ca o mişcare având o ideologie neopaşoptistă. La 1848, unul dintre idealurile paşoptiştilor era afirmarea spiritului naţional, iar astăzi, într-o Europă unită sub umbrela globalizării, avem în faţă aceeaşi provocare: păstrarea identităţii naţionale. Să nu uităm, Craiova este un oraş cu instituţii de tradiţie: universitate, teatru, este locul de unde Elena Teodorini şi Grigore Gabrielescu plecau la Scala din Milano, locul unde a ucenicit Brâncuşi şi unde a lucrat Theodor Aman, înaintaşi faţă de care avem datorii şi obligaţii“, a spus Nicolae Marinescu. La rândul său, criticul şi redactorul-şef al revistei, profesorul Constantin M. Popa, a ţinut să sublinieze deschiderea pe care Mozaicul a avut-o de la început, graţie mentorului ei, Adrian Marino, către valorile europene: „Neopaşoptismul pare anacronic astăzi ca rezonanţă a denumirii, dar există aceşti curenţi de adâncime care ne reunesc sub cupola culturii“. Întâlnirea, desfăşurată într-o sală care de două zile poartă denumirea „Nico