Aceasta este cea mai nouă tendinţă de pe piaţa autohtonă a ţiglelor metalice. Românii nu mai vor doar ţigla roşie lucioasă şi ieftină. Ei optează în egală măsură şi pentru produse mate. Acoperişul înierbat reprezintă ultimul trend în domeniu. În oferta multor producători pot fi găsite ţigle metalice pe care pot fi ataşate straturi de vegetaţie. “Acest tip de acoperiş presupune acoperirea terasei cu pământ şi vegetaţie, într-o alcătuire ce cuprinde mai multe straturi, inclusiv covoare de drenaje speciale. Aceste drenaje păstrează o parte din apele pluviale”, declară Cristi Cocioba, director executiv Banca de Informaţii, în Construcţii, Arhitectură şi Urbanism (Bicau).
O parte din apă va fi reţinută de covoarele de vegetaţie, iar restul se scurge în sistemul de canalizare treptat, în câteva ore. „În cazul unor ploi abundente, se va evita înfundarea canalizării, sistemul având destul timp la dispoziţie pentru a asimila întreaga cantitate de apă.
Acest acoperiş este recomandat şi pentru situaţiile în care canalizarea a fost subdimensionată”, spune Cocioba. Componenţa vegetaţiei unui acoperiş înierbat este aleasă în funcţie de dimensiunile avute la dispoziţie. „Dacă proiectul permite, pe un astfel de acoperiş se pot planta inclusiv copaci”.
Bătaia se dă pe culori
Anul acesta a însemnat pentru această piaţă deschiderea spre o paletă largă de culori a produselor folosite. „Dacă până acum românii erau fani declaraţi ai nuanţelor de roşu şi maro, iar o altă alegere părea nebunească, o plimbare prin ţară poate releva faptul că acum aleg culori vii care să se potrivească perfect culorii faţadei şi sistemului de jgheaburi şi burlane. Se poartă nuanţe de verde, albastru, chiar galben”, declară Andrei Sulyok, director general Lindab.
Mădălina Dumitru, director marketing Ruukki crede că o mare parte din clie