Echipa de baschet feminin CET Govora a primit vizita grupării LMK Sfântu Gheorghe. Partida, disputată în Sala „Traian“ din Râmnicu Vâlcea, se anunţa destul de dificilă pentru elevele lui Mihai Toma. Din fericire, Ildiko Nagy şi compania nu s-au aflat într-o formă prea bună, lucru de care a profitat echipa vâlceană, CET Govora impunându-se cu scorul de 63-45.
Tehnicianul vâlcencelor, Mihai Toma, a afirmat că este mulţumit de rezultat şi că şi-a îndeplinit obiectivul pentru primele trei etape, în care CET a bifat două victorii. „Am spus după jocul cu CSU Craiova că în partidele cu Arad şi Sfântu Gheorghe vreau să obţin cel puţin o victorie. La Arad nu am reuşit să ne impunem, dar am câştigat cu Sfântu Gheorghe. Campionatul este lung şi mai avem mult de muncă. Este o victorie importantă pentru noi şi sper să nu ne îmbătăm cu apă rece“, a spus Mihai Toma.
Pentru CET au marcat: Flori Diaconu (27 de puncte), Tijana Rus (6), Raluca Ungureanu (7), Lijiana Latinovic (8), Marijana Ivovic (12) şi Milena Krstajic (3). Pentru Sfântu Gheorghe au marcat: Emoke Sandor (8), Judit Kajdacsi (8), Sharnee Zoll (6), Erszebet Ambrus (6), Diatta Salimatta (6), Irena Matovic (5), Olga Cazac (4) şi Ildiko Nagy (2). După trei etape, CET Govora a acumulat cinci puncte şi ocupă locul şase în clasament, la egalitate cu Rapid Bucureşti şi U-TCRE Cluj. Echipa de baschet feminin CET Govora a primit vizita grupării LMK Sfântu Gheorghe. Partida, disputată în Sala „Traian“ din Râmnicu Vâlcea, se anunţa destul de dificilă pentru elevele lui Mihai Toma. Din fericire, Ildiko Nagy şi compania nu s-au aflat într-o formă prea bună, lucru de care a profitat echipa vâlceană, CET Govora impunându-se cu scorul de 63-45.
Tehnicianul vâlcencelor, Mihai Toma, a afirmat că este mulţumit de rezultat şi că şi-a îndeplinit obiectivul pentru primele trei etape, în care CET a bifat două victorii. „Am sp