Managerul sucursalei locale a UBM Development nu se încadrează în tiparul obişnuit al investitorilor din real estate. Nu se aruncă cu orice preţ să cumpere şi să construiască doar pentru simplul motiv că “există cerere”. Crede că, fără îndoială, România este o ţară bună pentru investiţii. Însă preferă să bată doar căile sigure ale unui business tot mai dificil. Ţinută office, strângere de mână fermă, un zâmbet amabil, dar reţinut. Nimic ieşit din comun la prima vedere. Trăsătura distinctivă faţă de alţi jucători din real estate-ul autohton însă nu întârzie să apară. Refuză, cât se poate de politicos, să îşi dea cu părerea despre momentul în care piaţa autohtonă va ieşi din blocaj. “În această perioadă, să faci pronosticuri este destul de riscant”, spune Halswick.
Este, totuşi, optimist cu privire la viitorul pieţei româneşti. Are aerul afaceristului cu ochiul format, care a trecut prin suficient de multe pentru a nu da bir cu fugiţii la primul semnal de alarmă. Calmul său nu are legătură cu faptul că “pariază” pe banii altora. “UBM este, într-un fel, ca propria mea afacere, chiar dacă nu trebuie să investesc propriii mei bani”, subliniază managerul companiei.
Un business propriu, un pas pentru viitor
Nu încape nicio îndoială că este pe deplin implicat în a face lucrurile să meargă. Petrece între două şi cinci zile pe săptămână în România. În weekend însă pleacă întotdeauna la Viena, pentru a-şi „încărca bateriile”. Nu este căsătorit şi nu are copii, aşa că faptul că trebuie să călătorească tot timpul nu reprezintă o problemă.
Un asemenea stil de viaţă nu i s-ar potrivi totuşi pentru tot restul vieţii. La cei 35 de ani are aşadar în minte deschiderea unei afaceri pe cont propriu. Iar conducerea operaţiunilor unei companii într-o ţară străină este o bună experienţă pregătitoare.
Nu-i place să vorbe