Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua şi Lyon încearcă să se reabiliteze

Publicat in GAZETA de SUD, marți 21 octombrie 2008 ·

Ambele echipe au avut, în ultima vreme, prestaţii mediocre şi doresc să-şi recâştige prestigiul în confruntarea de astăzi, din Grupa F a Ligii Campionilor.

Stadionul din Ghencea va găzdui în această seară partida dintre vicecampioana României, Steaua Bucureşti, şi campioana Franţei, Olympique Lyon, contând pentru runda a treia a Grupei F a Ligii Campionilor. Ambele echipe vor încerca în acest meci să se reabiliteze în faţa fanilor după prestaţii mai puţin reuşite în campionat.

Steaua a remizat acasă cu CS Otopeni (1-1) şi a pierdut la Galaţi (0-2), în timp ce Olympique a fost surclasată, cu 3-0, în deplasare, de Rennes, şi a reuşit doar un rezultat de egalitate, 2-2, în meciul de pe propriul teren cu Lille. Cele două formaţii nu au rupt gura târgului nici în Liga Campionilor, Steaua având în cont doar un punct şi nici un gol marcat, în timp ce Lyon a acumulat două puncte.

Lăcătuş: Important este să nu pierdem

Tehnicianul Stelei, Marius Lăcătuş, susţine că dacă atitudinea jucătorilor se va schimba faţă de ultimele meciuri, roş-albaştrii au şanse să obţină un rezultat favorabil în disputa cu Lyon.

„Meciul cu Lyon nu vine într-un moment nepotrivit. Ştim că este un meci greu, este o echipă foarte puternică, dar ne vom juca şansa. Dacă vom reuşi să schimbăm atitudinea jucătorilor, să fie cea pe care am văzut-o în meciurile cu echipele mari, ca Bayern, Fiorentina şi Galatasaray, chiar şi la Cluj, putem să ne aşteptăm la un rezultat pozitiv. Cu o victorie ne-am menţine în lupta pentru ocuparea primelor două locuri. Important este să nu pierdem şi să luăm cât mai multe puncte ca să ne putem gândi la primăvara europeană“, a spus Lăcătuş, care nu are probleme deosebite de lot pentru disputa cu campioana Franţei.

Puel: Trebuie să ne revenim fizic

Antrenorul lui Olympique Lyon, Claude Puel, nu va putea conta la mec

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 3 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 6 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 3 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 12 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 7 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 4 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 10 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 10 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Breaking Alertă! ANM a emis Cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni. Vânt cu aspect de tornadă

Adevarul acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă seara, o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni pentru județul Vaslui.

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european

Ziarul Financiar acum 7 ore
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european la alegerile prezidenţiale. Dan participă la marşul „Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/16°
lun.

10°/12°
mar.

11°/14°
mie.

12°/14°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/12°
mie.

12°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/20°
lun.

15°/18°
mar.

12°/15°
mie.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

11°/12°
Timisoara
acum

dum.

7°/18°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/20°