Mama prefectului de Vaslui munceşte de mai bine de cinci ani în Italia ca asistent personal al unei bătrâne, primind un salariu de 1.200 de euro pe lună, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pensionată anticipat în 2003 de la fabrica de încălţăminte din Huşi, Virginia Iftimoaei are 57 de ani şi a plecat în Italia, în localitatea Montelupo, pe baza unui contract ferm, obţinând în scurt timp şi permis de muncă.
Prefectul de Vaslui, Ciprian Iftimoaei, nu vede nimic anormal în faptul că mama lui munceşte în străinătate, în pofida funcţiei pe care el o deţine în prezent.
"Mama a plecat în Italia pentru a-şi mai completa şi ea veniturile. După 25 de ani de muncă, în România are o pensie de 600 de lei, în condiţiile în care în străinătate câştigă 1.200 de euro pe lună, aproape cât salariul meu de prefect", a declarat Ciprian Iftimoaei pentru corespondentul MEDIAFAX.
În vârstă de 33 de ani, prefectul de Vaslui spune că primul din familie care a plecat să muncească peste hotare a fost tatăl lui. Ilie Iftimoaei a lucrat în domeniul instalaţiilor, în perioada 1993 - 1996, la combinatul de la Krivoirog, din Ucraina. La vremea respectivă, Ilie Iftimoaei a lucrat în străinătate pentru a câştiga banii necesari întreţinerii la facultate a actualului prefect de Vaslui şi a fratelui mai mic al acestuia. (Mediafax)
Mama prefectului de Vaslui munceşte de mai bine de cinci ani în Italia ca asistent personal al unei bătrâne, primind un salariu de 1.200 de euro pe lună, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pensionată anticipat în 2003 de la fabrica de încălţăminte din Huşi, Virginia Iftimoaei are 57 de ani şi a plecat în Italia, în localitatea Montelupo, pe baza unui contract ferm, obţinând în scurt timp şi permis de muncă.
Prefectul de Vaslui, Ciprian Iftimoaei, nu vede nimic anormal în faptul că mama lui