La 20 de ani, marele scriitor Milan Kundera, ale cărui cărţi au devenit repere europene de simţire şi creativitate, a avut un accident de caracter şi l-a turnat la Securitatea cehă pe un compatriot, de meserie spion. La 20 de ani, caracterul e încă în formare. O simplă entorsă poate să semene cu o ruptură. În plus, cel turnat de Kundera – şi condamnat apoi la închisoare – nu numai că era spion din Vest cu acte, acoperit ca persoană în clandestinitate, dar îi furase şi iubita. Numai lucruri tulburi, pe care nici la maturitate nu le rezolvă toţi doar cu caracterul.

După jumătate de secol, un anonim, care vindajează în anii de formaţie a unor oameni cu valoare, unul din cei care-şi fac faimă agăţându-se de numele unor notorietăţi a descoperit în arhivele Securităţii denunţul lui Kundera. Şi, cu legitimitatea pe care mediocritatea le-o asigură procurorilor de ocazie, l-a demascat. De când e lumea, omul care construieşte e pândit la tot pasul de nişte mici dărâmători. E destul să fie neatent o clipă, că micii dărâmători îi fură cărămizile, îi mâzgălesc zidurile, îi critică acriţi pe la colţuri reuşita. Oricât de impresionantă ar fi construcţia şi oricât de folositoare i-ar fi ea omenirii, ruinarea sa începe încă înainte de a fi gata, iar la ce erodează natura şi trecerea timpului se adaugă şi strădania vidanjorilor, a inşilor care nu iau niciodată aminte la ce iese din gura filozofului, fiindcă pe ei îi preocupă doar ce-i la curul acestuia. Acolo stau ei de veghe, la dejecţii, în timp ce filozoful scoate pe gură înţelepciuni.

Angajatul cu bâta al unui cotidian, care precis nu i-a citit lui Kundera cărţile, fiindcă ar fi fost un pic mai deştept dacă i le-ar fi citit, şi nu s-ar fi repezit s-o facă pe justiţiarul, îi reproşează cehului – tocmai de aici, din România marilor turnători maturi – că nu s-a mântuit de păcat – spovedindu-se mulţimii, ca sublimul