Data de 9 iulie 1932 a fost una pe care Wall Street-ul nu si-ar dori sa o retraiasca.

Indicele Dow Jones Industrial Average incheia sedinta de tranzactionare la 41,63 de puncte, in scadere cu 91% fata de nivelul pe care il inregistrase in urma cu exact trei ani. Volumul total tranzactionat era de doar 235.000 de actiuni. Mai mult, investitorii de pretutindeni isi recunosteau soarta in pastilele umoristice ale comediantului Eddie Cantor, care afirma ca brokerul sau l-a sfatuit sa "cumpere actiuni pentru batranete. A functionat nemaipomenit. In numai o saptamana, deja imbatranisem", scrie The Wall Street Journal.

Intreaga natiune se afla sub imperiul a ceea ce secretarul Trezoreriei din acea perioada, Ogden Mills, numea "psihologia fricii". Productia industriala se redusese cu 52% in trei ani; profiturile corporatiilor se diminuasera cu 49%. Bancile nu mai dispuneau de lichiditati, iar deponentii erau reticenti. Majoritatea tranzactiilor se desfasurau numai cu bani lichizi.

La putin timp dupa ce indicele Dow Jones a atins punctul minim, inteligentul investitor Benjamin Graham - care, mai tarziu, a devenit mentorul personal al lui Warren Buffett - publica "Should Rich but Losing Corporations Be Liquidated?". Era ultimul dintre cele trei articole incendiare aparute in revista Forbes, in care Graham detalia situatia sumbra a marilor companii, care ajunsesera mai mult falimentare decat active.

Potrivit calculelor realizate de acesta, corporatiile se vindeau la o valoare de piata mai mare decat informatiile care apareau in bilanturi. "Bancile nu mai imprumuta direct marilor companii", puncta Graham, sumarizand studiile sale astfel: "actiunile se vand la valori net inferioare in preajma colapsului economic; dupa cum a marturisit presedintele bursei newyorkeze, "in asemenea perioade, oamenii isi vand America" sau, cu alte cuvinte, acest efect e