Doi tipi în care am încredere în ce priveşte explicaţiile economice, pentru că sînt naturali şi nu par complet contaminaţi de scorţoşenie “economică”: colegul meu Mihai Nicuţ, şeful de la Economic, cu care îmi împart zilnic pumni şi capete în gură (la figurat), eu în cap cu principii idioate învăţate din cărţi de capă şi spadă şi editoriale “prea de stînga” sau prea metaforice din presa economică, el cu lecţia bineînvăţată predată de sistemul financiar; pe celălalt nu-l cunosc decît din vedere, Dan Suciu de la Money Channel, dar omul îmi place, nu-şi lasă locurile comune financiare să-i iasă pe gură necontrolat.
Bun. De cîteva săptămîni am îngrijorări etice (intoxicat de tot felul de utopii despre drepturile consumatorului) şi pragmatice (sînt plătitor de rată ca tot omul) legate de abuzurile băncilor din Romania. Au fost abuzive şi în vremuri de înflorire. devin şi mai abuzive în vremuri de criză.
Ei bine, şi Suciu şi Nicuţ îmi tot vin cu fraza asta, unul la televizor, altul în şedinţa de redacţie: ai avut un contract şi asta e, de ce l-ai semnat?
E ultrasimplist. Contractul ăla era mai mult un soi de şantaj. Am mai ascris despre contractele alea care comit abuzuri neadmise în UE. Ce însemna să spui “nu” unui contract? să începi iar o aventură cu sacoşa de acte la altă bancă, iar la sfîrşit să dai peste un contract asemănător în care să ţi se spună că modificăm dobînda cum vrem şi, în general, facem ce vrem cu tine.
De ce am mai luat credit? Asta e o întrebare pe care o pot continua cam aşa: de ce să vreau o maşină, o casă? de ce să mă împrumut? de ce nu m-am născut din părinţi bogaţi? etc. Intrebarea “De ce ai semnat contractul?”, e un soi de recunoaştere cinică a nedreptăţii acelor contracte şi a prostiei romaneşti în masă. Nu există scuze pentru prostie, dar n-ar trebui să existe scuze nici pentru abuz. Cu alte cuvinte Suciu, Nicuţ şi alţi pr
