Chicago sub teroare? Deloc. Doar niţel îngrijorat, temător. Un zvon timid la început, confirmat mai apoi, s-a rostogolit peste America şi fiorul crizei economice a acaparat-o de-o vreme. Dar panica nu s-a înstăpânit, locuitorii ţării continent îşi controlează încă îngrijorarea. Nici în Milwaukee, capitala neoficială a Wisconsinului, oamenii n-au intrat în panică. Se vorbeşte pe la colţuri că recenta criză va lovi, întâi de toate, piaţa imobiliară. De sus, din avion, în întunericul nopţii senine, oraşul celebrului Al Capone pare un urieşesc brad de Crăciun răsturnat. Nişte copii zburdalnici l-au trântit şi i-au împrăştiat podoabele. Întinsă pe pământ până la orizontul nedesluşit, urbea e numai globuri şi betele luminate intens, becuri cu duiumul aruncate fosforescent de-a lungul şi de-a latul zării imprecise. Împodobit sărbătoreşte, “pomul” îşi înfige vârful în lacurile dimprejur ca să-şi potolească feeria inefabilă. Aeronava lunecă torcând la câteva palme de luna palidă şi-o senzaţie ciudată mi se cuibăreşte-n sufletul prea plin de cherosen. E straniu să pluteşti pe lângă muza poeţilor dintotdeauna şi mai că-mi vine să scot mâna afară, s-o apuc şi s-o frământ între degetele pofticioase. Dar, de aproape, discul gălbejit ce-a tulburat atâtea minţi e dezvrăjit, şi-a pierdut magia seducătoare şi sacră.

Nici răsăritul de soare nu e altfel, aşa, însoţit de la etajul douăzeci şi şapte al hotelului. Bănuţul de aur cosmic se căzneşte scrâşnind să se elibereze din chingile metropolei şi când se înalţă e deja vlăguit. În jos, pe trotuarele vineţii, siluetele dimineţii se conturează vag şi inconsistent. De la distanţă, urâţenia lumii se estompează, se stinge evanescent, şi de aceea înţelepţii ne sfătuiesc să ne ţinem departe. Căci indiscreţia duce invariabil la dezamăgire.

Pe lumină, Chicago e impersonal şi ostil, artificial. O aglomeraţie anostă de zgârie-nor