Pe CFR o aşteaptă un meci dificil în Franţa, împotriva unei echipe care nu a acumulat nici un punct şi îşi joacă ultima şansă în faţa ardelenilor.
După ce a învins Roma la ea acasă şi a ţinut-o în şah pe Chelsea în Ardeal, campioana României din sezonul trecut, CFR Cluj, va încerca în această seară să ia puncte şi de la Bordeaux. Clujenii au şansa să elimine măcar din cursa pentru locul al treilea în grupă, ce asigură prezenţa în şaisprezecimile Cupei UEFA, o formaţie care nu a reuşit să acumuleze nici un punct. Jucătorii lui Bordeaux, conduşi de pe bancă de Laurent Blanc, au debutat în competiţie cu un eşec usturător, 0-4 la Londra, după care au pierdut cu 3-2 şi meciul de pe teren propriu cu AS Roma, şi se văd nevoiţi să învingă pentru a mai rămâne în cărţi pentru calificarea în primăvara europeană. „Pentru a ne califica, trebuie să ne impunem de două ori în faţa celor de la Cluj, atât acasă, cât şi în deplasare, altfel şansele noastre sunt egale cu zero“, a declarat preşedintele clubului francez Jean-Louis Triaud. „Ne vom întoarce neînvinşi de la Bordeaux“, a replicat omologul său de la Cluj, Iuliu Mureşan.
Antrenorul echipei franceze, Laurent Blanc, a primit o veste bună înaintea partidei de astăzi. Portarul Ulrich Ramé, accidentat pe 28 septembrie, s-a refăcut complet şi-i va lua locul lui Mathieu Valverde, care nu a avut evoluţii foarte convingătoare.
„Este cel mai greu meci de până acum“
Portarul clujenilor, Eduard Stăncioiu, vede în întâlnirea de la Bordeaux cel mai greu meci al formaţiei sale din Liga Campionilor. „Este cel mai dificil meci de până acum, unul de totul sau nimic pentru francezi. Vor încerca să ne învingă, dar sper ca noi să ne întoarcem cu un rezultat bun. Noi mergem la Bordeaux să câştigăm“, a spus Stăncioiu.
La fel de optimist a fost şi mijlocaşul Gabriel Mureşan, care a declarat înaintea urcării î