Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„N-a mai rămas nimic din spiritul Rapidului!“

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 22 octombrie 2008 · ·

Fostele glorii ale formaţiei giuleştene comentează în termeni duri faptul că toate golurile echipei în acest sezon au fost marcate de jucători străini. Sursa: Agerpres

Rapidul se întrece în recorduri care susţin ideea de globalizare a fotbalului, dar distrug spiritul şi şansele la performanţă ale clubului. Giuleştenii au început ultima partidă de campionat, cu Gaz Metan Mediaş, într-o formulă de start alcătuită exclusiv din jucători străini, dar acesta nu este singurul record. Fotbaliştii care au marcat în acest sezon al Ligii I pentru Rapid sunt, de asemenea, stranieri. De la primul până la ultimul! La toate acestea se mai adaugă antrenorul portughez şi patronul de origine iordaniană şi este mai mult decât suficient pentru a contura imaginea actuală a clubului de lângă Podul Grant.

O imagine care i-a îngrozit pe oamenii care altădată îşi dădeau viaţa pe teren pentru culorile alb-vişinii.

„Ce ştiu străinii ăştia veniţi de prin toată lumea de spiritul Rapidului? Nu înţeleg nimic, îi interesează doar banii. Peseiro e la fel. Rapidul şi-a pierdut identitatea. Nu mai joacă nimeni cu inima. Cine să joace dacă toţi sunt străini? Păcat de suporteri şi de atmosfera pe care o creează. Ei au picat la mijloc şi suferă cel mai mult pentru ce se întâmplă la această echipă“, a răbufnit Dănuţ Lupu.

Rică Răducanu: „Nici nu mă mai uit la meciuri“

Aflat pe locul zece al clasamentului, la cinci puncte de retrogradare şi la nouă puncte de titlu, Rapidul i-a îndepărtat chiar şi pe cei mai vechi cunoscători ai spiritului rapidist.

„Care spiritul Rapidului? S-a dus, n-a mai rămas nimic din el. Au călcat toţi în picioare clubul ăsta. Eu nici nu mă mai uit la meciurile Rapidului, aşa de rău m-am supărat! N-am ce să văd. Nu mai e echipa pe care o iubeam. La noi, la Rapid, a fost mereu o ambiţie, ceva aparte. Acuma

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu afirmă că din documentele consultate la CNSAS nu reiese că a fost urmărit de fosta Securitate

News.ro acum 46 minute
Candidatul susţinut de coaliţia de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, după ce a consultat dosarul de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) în care apare şi o declaraţie dată de el în anul

Crin Antonescu, despre traficanții de droguri: „Dacă aș putea, i-aș împușca pe stadion, ca în China”

Adevarul acum 25 minute
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, a făcut joi declarații dure la adresa traficanților de droguri, fiind de părere că autoritățile ar trebui să adopte o atitudine mult mai fermă pentru combaterea f

Donald Trump a primit-o la Casa Albă pe Giorgia Meloni şi s-a declarat „100%” sigur că se va ajunge la un acord cu UE în privinţa tarifelor

News.ro acum 12 minute
Donald Trump s-a declarat „sută la sută” sigur că se va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană în privinţa tarifelor vamale, în timp ce o primea, joi, pe Giorgia Meloni, premierul Italiei, care a fost îndemnată de Bruxelles să vorbească în numele C

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum o ora
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 3 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Banca centrală a Turciei surprinde pieţele cu o majorare a dobânzii de referinţă de 350 de puncte de bază

News.ro acum 55 minute
Banca centrală a Turciei a surprins joi pieţele financiare, majorând rata dobânzii de politică monetară, dobânda repo la o săptămână, de la 42,5% la 46%, marcând astfel sfârşitul ciclului de relaxare monetară început în decembrie anul trecut, transm

Crin Antonescu vrea combaterea dură a traficului de droguri: „Statul român trebuie să-și asume lupta împotriva drogurilor”

Adevarul acum o ora
Candidatul prezidențial al coaliției de guvernare, Crin Antonescu, a lansat joi un apel ferm pentru combaterea puternică a traficului de droguri, reamintind faptul că programul său prezidențial prevede măsuri concrete pentru rezolvarea acestei probl

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 4 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

USR atacă la Înalta Curte decizia „periculoasă” a Curții de Apel București

HotNews acum 3 ore
USR a anunțat, joi, că va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei luate de Curtea de Apel București, care a stabilit că partidul nu poate face campanie pentru Nicușor Dan în cursa prezidențială. Partidul a descris deciz

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

Vremea

București
acum

15°
joi

10°/25°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

18°
joi

10°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

9°/19°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

12°/27°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/27°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°