Povestea continuă, deşi interviul cu Sorin Oprescu se încheie azi. Un talk-show pe hârtie, în care povestea vieţii sale nu e întreruptă de pauzele publicitare. Un interviu fluviu, cu multe scene dramatice, în alb-negru, dar şi colorate cu mult umor: imaginea mamei, senzaţia de demiurg, viaţa în preajma morţii, înjurătura supremă a tatălui, tăvălugul divorţului, pacientul Adrian Năstase, România, Bucureşti, Primăria Capitalei. Sorin Oprescu.
Marius Tucă: De aici înţeleg, şcoala vieţii a fost una deosebită. Şi dintr-odată s-a trecut de la un băiat de cartier la un băiat de... Sorin Oprescu: Tot de cartier, că Ilie Pintilie era de cartier. Era singurul bulevard din Bucureşti unde îl aducea pe Hruşciov şi-l plimba către Stadionul 23 August, că n-avea ce să-i arate. Şi stăteam ca proştii câteva ore să ne uităm, dar stăteam din curiozitate, nu că ne obliga cineva.
Nu, de aici superioritatea lui Sorin Oprescu în faţa celor din Primăverii. Pentru că limbajul mai ales în copilărie este foarte important, modul de exprimare. Şi atunci băieţii care "era" crescuţi cu tovarăşa s-au întâlnit cu băiatul care era crescut de 13 septembrie, de indieni... Acolo era casa lu’ tata, şi tata a crescut la rândul lui acolo în cartier. Tata avusese timp să se educe. Probabil că şcoala asta militară îşi dă atâţia pumni în cap, încât îi educă cum trebuie şi tata spunea, mai în glumă mai în serios, când se aşeza la masă sâmbăta şi duminica, şi bunica îl enerva când îi povestea cam ce am făcut eu în cursul săptămânii. Îmi zicea ceva ce nu era chiar aşa de frumos...
Avem puncte de suspensie suficiente pentru orice. Suprema înjurătură la tata era "F...ţi paşticul mă-tii".
Sună bine. Am auzit-o prima dată când s-a apucat să îndrepte o cratiţă. Nu ştiu ce dracu’ l-a mâncat în c..r să îndrepte o cratiţă. Şi am ţinut cratiţa de toarte şi el cu u
